ICCJ. Decizia nr. 5071/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 17 martie 2003, la Tribunalul Neamț, trimisă prin declinare de competență, la Curtea de Apel Bacău, reclamanta SC U. SA Roman a solicitat anularea procesului-verbal nr. 3213 din 18 noiembrie 2002, întocmit de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Neamț și a deciziei nr. 7 din 18 februarie 3003, emisă de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin procesul-verbal contestat a fost obligată la plata următoarelor sume, pe care a înțeles să le conteste: 905.849.771 lei - majorări la contribuție C.A.S., 177.385.725 lei - penalități la contribuție C.A.S., 84.145.258 lei - majorări la contribuție pensie suplimentară, 16.477.531 lei - penalități la contribuție pensie suplimentară, 161.378.001 lei - majorări la contribuție 5% fond șomaj, 31.601.436 lei - penalități la contribuție 5% fond șomaj, 13.252.751 lei - majorări la contribuție 1% fond șomaj și 2.295.186 lei - penalități la contribuție 1% fond șomaj.
Mai arată că nu a înțeles să conteste contribuțiile la C.A.S., pensie suplimentară, fond șomaj 5% și fond șomaj 1% și că prin decizia nr. 7 din 18 februarie 2002 i s-a respins nejustificat contestația formulată împotriva procesului-verbal, în ce privește majorările de întârziere și penalitățile pentru aceste contribuții.
Menționează că în temeiul art. 6 din H.G. nr. 871/2001 s-au anulat majorările și penalitățile de întârziere aferente tuturor obligațiilor bugetare pe care le avea până la 12 octombrie 2000 și că sumele obținute din vânzarea acțiunilor deținute de stat la această societate, au fost distribuite creditorilor bugetari, iar suma asupra căreia s-au calculat majorările de întârziere și penalitățile de întârziere, reprezintă diferența nerecuperată prin aplicarea H.G. nr. 871/2000.
Susține că organele fiscale au interpretat greșit prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, neținând cont că termenul dobândă include și majorările și penalitățile de întârziere, care nu se mai pot stabili după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare.
Ulterior a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 14 din 8 februarie 2005, a admis acțiunea, în sensul că a anulat decizia contestată și în parte procesul-verbal, numai cu privire la suma de 1.392.685.659 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate pentru perioada 2 august 2002 - 4 noiembrie 2002 și a exonerat pe reclamantă de plata acestei sume, respingând excepțiile privind necompetența materială și lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta s-a aflat în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, din anul 1996, că prin sentința civilă nr. 197 din 7 aprilie 1997, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Neamț, s-a dispus deschiderea acestei proceduri și că prin O.G. nr. 38/2002 s-a dispus ca procedurile deschise până la intrarea în vigoare a ordonanței să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare, anterior modificărilor pe care aceasta le aduce Legii nr. 64/1995.
Mai reține că dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995 reprezintă o normă generală, referindu-se și la majorări și penalități, iar prin art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 38/2002, se stabilește că se datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere, pentru obligații bugetare neachitate, până la data intrării în faliment.
Reține și că nu este întemeiată susținerea reclamantei că prin H.G. nr. 871/2002 s-a dispus cu privire la exonerarea sa de plata majorărilor și penalităților aferente debitelor restante, deoarece numai pentru perioada 12 octombrie 2000 - 10 aprilie 2001 n-ar mai datora reclamanta, majorări de întârziere, dar actul de control a stabilit obligații de plată pentru perioada 2 august 2002 - 7 noiembrie 2002.
împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei susține că instanța, deși a constatat că în baza O.G. nr. 86/2003 s-a preluat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, creanța bugetară constatată prin procesul verbal-contestat, a omis să prevadă aceasta în dispozitivul hotărârii, ministerul nemaiavând calitate procesuală pasivă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași critică sentința, pentru nelegalitate, considerând că instanța a reținut greșit că prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 se referă și la majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente creanțelor bugetare născute în sarcina reclamantei, în perioada în care se afla în reorganizare judiciară, cu toate că debitele pentru care s-au calculat majorările și penalitățile de întârziere, rezultă din activitatea desfășurată de reclamantă, în perioada de reorganizare, nu pentru creanțe născute până la această dată.
Menționează că O.U.G. nr. 38/2002 a modificat și completat art. 37 din Legea nr. 64/1995, prevăzând expres că "Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus".
Susține că perceperea dobânzilor contractuale este lăsată la latitudinea creditorilor, pe când majorărilor de întârziere și penalitățile de întârziere aferente creanțelor bugetare se datorează prin efectul legii, fiind stabilite în mod expres prin legi speciale.
Intimata-reclamantă SC U. SA a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Neamț să fie respins ca neîntemeiat, menționând și că prin sentința civilă nr. 2898 din 26 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Neamț, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 262 din 13 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a admis contestația sa privitoare la creanțele declarate în cadrul procedurii reorganizării judiciare, atât în ce privește debitele asupra cărora s-au calculat majorările și penalitățile de întârziere menționate în procesul-verbal nr. 3213/4893 din 7 noiembrie 2002, cât și pentru accesorii.
Arată că, în plus, majorările și penalitățile s-au calculat și cu încălcarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, așa cum erau până la modificarea adusă prin O.G. nr. 28/2002.
Recursul declarat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va fi respins ca nefondat.
Instanța are în vedere faptul că se contestă, atât procesul-verbal de control din 18 noiembrie 2002, cât și decizia nr. 7 din 18 februarie 2003, decizie care a fost emisă de o direcție generală din cadrul acestui minister, astfel că ministerul, ca persoană juridică, are calitate procesuală în cauză.
în ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 197 din 7 aprilie 1997, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Neamț, s-a deschis procedura reorganizării judiciare a intimatei SC U. SA.
Actul de control contestat, și anume, procesul-verbal nr. 3213 din 18 noiembrie 2002, se referă la perioada în care intimata se afla în reorganizare judiciară și privește majorări de întârziere și penalități de întârziere datorate pentru perioada 2 august - 4 noiembrie 2002, pentru creanțele născute în perioada reorganizării judiciare din activitatea desfășurată de aceasta în perioada respectivă.
Prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 au în vedere numai creanțele născute până la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, nu și cele născute după deschiderea acestei proceduri, ca urmare a continuării activității de către societățile comerciale respective.
Intimata nu a contestat creanțele bugetare din această perioadă, ci numai majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente acestora.
Prin sentința civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003, pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Neamț, s-a admis contestația debitoarei SC U. SA Roman, la tabelul definitiv al tuturor obligațiilor sale și s-a dispus înregistrarea în tabel a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, cu suma de 9.029.357.794 lei, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 262 din 13 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
Suma de 1.392.685.659 lei reprezintă majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate pentru perioada 2 august - 4 noiembrie 2002, la creanțele bugetare datorate de intimată, urmare a activității desfășurate după deschiderea procedurii reorganizării judiciare.
Părțile au puncte de vedere diferite în ce privește modul de interpretare a art. 37 din Legea nr. 64/1995, în forma de la acea dată, care avea următorul conținut: "Nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus".
Intimata susține că majorările și penalitățile de întârziere se cuprind în textul menționat și din acest motiv nu mai pot fi calculate din momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pe când recurenta susține contrariul.
înalta Curte a reținut punctul de vedere al recurentei, în sensul că dobânzile sunt datorate de către debitoare, în baza unor relații contractuale, iar majorările de întârziere și penalitățile de întârziere se datorează pentru neplata creanțelor bugetare la termenele prevăzute de lege.
Perceperea de dobânzi este lăsată la latitudinea creditorului, în timp ce majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate pentru creanțele bugetare sunt datorate în temeiul unor dispoziții legale exprese.
De altfel, pentru a nu mai existat dubii în acest sens, prin O.U.G. nr. 38/2002 s-a modificat art. 37 din Legea nr. 64/1995m în sensul că "Nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție, de orice fel, sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată a creanțelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus".
Astfel, legiuitorul a înțeles să facă o delimitare clară între "dobândă" și "cheltuială", față de "majorare" sau "penalitate de orice fel".
Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ce privește admiterea acțiunii reclamantei SC U. SA și anularea procesului-verbal nr. 3213/2002, cu privire la suma de 1.392.6985.659 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate pentru perioada 2 august - 4 noiembrie 2002, a fost admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, a fost casată sentința și, pe fond, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
Văzând și prevederile art. 312 și 314 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5072/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5066/2005. Contencios → |
|---|
