ICCJ. Decizia nr. 5070/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1327 din 24 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția de ilegalitate a Ordinului nr. 2/2001, emis de Președintele C.S.A., pentru punerea în aplicare a Normelor nr. 2/2001 și a art. 6 din aceste norme, iar, pe fond, a admis acțiunea reclamantei SC M.A. SA, formulată în contradictoriu cu C.S.A. și a anulat, ca nelegale, deciziile acesteia, nr. 3220 din 30 ianuarie 2003 și nr. 3237 din 14 februarie 2003.
în motivare s-a reținut că dispoziția prevăzută în Ordinul nr. 2/2001 și art. 6 din Norme nr. 2/2001, invocată ca temei de drept în decizia de sancționare nr. 3220/2003 și potrivit căreia, după obținerea autorizației de funcționare, orice modificare a documentelor sau condițiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizație, se face cu avizul prealabil al C.S.SA., constituie o adăugare la Legea privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor nr. 32/2000 și, în consecință, este ilegală.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sancțiunea de limitare a operațiunilor aplicată reclamantei, conform art. 39 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000, reprezintă, în realitate, o sancțiune mai gravă, de interzicere a exercitării activității de asigurare prevăzută la lit. d) a art. 3 și, în același timp, exagerată în raport cu faptele imputate.
în privința deciziei nr. 3237 din 14 februarie 2003, prin care C.S.A. a dispus retragerea autorizației pentru nerespectarea de către reclamantă, a măsurilor cuprinse în prima decizie, respectiv pentru încheierea unei polițe de asigurare, în cuantum de 140.000 lei, s-a reținut că fapta nu constituie contravenție, nefiind prevăzută, ca atare, în Legea nr. 32/2000 și nici în alt act normativ.
împotriva sentinței a declarat recurs, C.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
în acest sens, prin motivele de recurs depuse la dosar și dezvoltate oral în ședința de judecată, recurenta susține că soluția dată excepției de nelegalitate, este greșită, instanța interpretând și aplicând greșit legea, textul art. 6 din Normele nr. 2/2001, aprobate prin Ordinul nr. 2/2001, al Președintelui C.S.A., fiind emis în baza art. 8 din Legea nr. 32/2000 și pentru aplicarea dispozițiilor acestui act normativ (art. 2, 5, 8, 17 și 47).
Cu privire la deciziile de sancționare nr. 3220 din 30 ianuarie 2003 și nr. 3237 din 14 februarie 2003, emise de C.S.A., se susține că sunt legale, iar sancțiunile aplicate, proporționale cu gravitatea și repetabilitatea faptelor contrare legii pe care societatea reclamantă le-a săvârșit.
în context, se arată că instanța de fond, stabilind eronat situația de fapt, a apreciat în mod greșit că fapta imputată prin decizia nr. 3237/2003 nu constituie contravenție, din probe rezultând că reclamanta, deși sancționată legal printr-o decizie a C.S.A. (nr. 3220 din 30 ianuarie 2003), cu limitarea operațiunilor de asigurări, a continuat să emită polițe de asigurare, încălcând, astfel, respectiva decizie, ceea ce constituie contravenție și se sancționează conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000.
Hotărârea primei instanțe mai este criticată și cu privire la rezolvarea cererii privitoare la plata cheltuielilor de judecată, recurenta susținând că suma la care a fost obligată în baza art. 274 C. proc. civ., "de aproape jumătate de miliard de lei", apare "profund nelegală față de obiectul pricinii și de cheltuielile pe care, eventual, reclamanta-intimată le-a efectuat cu ocazia acestui proces".
Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 20 aprilie 2005, intimata susține că sentința recurentă este legală și temeinică, iar recursul nefondat, sub toate aspectele invocate.
Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este în parte nelegală și netemeinică și urmează ca, prin admiterea recursului, să fie modificată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
1. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, în forma existentă la data emiterii Ordinului nr. 2/2001, al Președintelui C.S.A., "C.S.A. adoptă norme în aplicarea prezentei legi".
Normele nr. 2/2001, adoptate în executarea dispoziției legale menționate, prevăd la art. 6 că "După obținerea autorizării de funcționare, orice modificare a documentelor sau condițiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare, se face cu avizul prealabil al C.S.A.", comisie care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, decide "asupra autorizării de constituire sau asupra cererii de autorizare".
Prin textul normei (art. 6) s-a precizat, astfel, că nu orice modificare a documentelor sau condițiilor de autorizare necesită avizul prealabil al C.S.A., ci numai a celor pe baza cărora autorizarea a fost acordată.
Legea nr. 32/2000 este aceea care prevede care sunt condițiile (și documentele) de bază pentru acordarea autorizării, respectiv: capitalul social [art. 12 alin. (4) lit. b)], denumirea societății de asigurare [art. 12 alin. (4) lit. e)], obiectul de activitate [art. 12 alin. (4) lit. f)], acționarii semnificativi și persoanele semnificative [art. 12 alin. (5) lit. b) și d)].
Or, dacă, potrivit art. 4 din actul normativ menționat, C.S.A. a fost înființată tocmai pentru punerea în executare a legii, supravegherea și controlul respectării dispozițiilor acesteia, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare și dacă această comisie "decide asupra autorizării de constituire sau asupra respingerii cererii de autorizare", potrivit art. 12 din lege, în raport cu documentele sau condițiile de bază prevăzute tot de lege, este firesc ca modificarea acestor condiții, survenită după acordarea autorizării, să fie avizată în prealabil de către aceeași comisie.
Astfel, ar însemna ca supravegherea și controlul respectării dispozițiilor Legii nr. 32/2000, încredințate C.S.A. să nu poată fi realizată, ceea ce este contrar normelor legale mai sus arătate.
Așa fiind, pentru considerentele expuse, se constată că art. 6 din Normele nr. 2/2001, aprobate prin Ordinul nr. 2/2001, al Președintelui C.S.A., nu adaugă la lege, actul administrativ atacat fiind adoptat în baza și executarea legii.
Prin urmare, soluția dată excepției de ilegalitate de către instanța de fond, este greșită.
2. Greșită este și soluția dată cu privire la decizia nr. 3220 din 30 ianuarie 2003, prin care societatea reclamantă a fost sancționată, conform art. 39 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu interzicerea subscrierii de noi contracte de asigurare pentru toate clasele de asigurări prevăzute în decizia de autorizare nr. 47/2001 și interzicerea reînnoirii tuturor contractelor de asigurare la data expirării acestora, inclusiv a celor care au prevăzută clauza de reînnoire automată.
Instanța a apreciat nejustificat că sancțiunile aplicate, prevăzute la pct. 1 lit. a) și b) din decizia contestată, reprezintă, în fapt, interzicerea activității de asigurare, reclamanta având dreptul să desfășoare în continuare contractele de asigurare existente aflate în derulare.
Aceeași apreciere greșită a fost făcută și în privința individualizării sancțiunilor, probele administrate dovedind că autoritatea publică a aplicat sancțiuni corespunzătoare, proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite și cu împrejurările concrete în care au fost faptele săvârșite.
Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare a actului adițional conform căruia bunurile aduse ca aport în natură la capitalul social, au fost trecute în patrimoniul și proprietatea societății, a procedat la înlocuirea bunurilor aduse ca aport în natură și a schimbat pe administratorul unic, fără avizul prealabil al C.S.A. și a încălcat prevederi referitoare la ținerea și întocmirea evidenței contabile a primelor și rezervelor.
Or, aceste nerespectări ale normelor legale și regulamentare vizează condițiile de bază pentru asigurarea unei corecte funcționări a societății de asigurare, apărarea drepturilor asiguraților, eliminarea riscurilor și promovarea stabilității de asigurare, încât, sancțiunile aplicate prin decizia nr. 3220 din 30 ianuarie 2003, sunt legale și temeinice.
3. Motivul de recurs privind greșita anulare a deciziei nr. 3237, emisă de C.S.A., la 14 februarie 2003, este nefondat.
Prin decizia menționată, societatea intimată a fost sancționată cu retragerea autorizației de funcționare pentru nerespectarea măsurilor dispuse de Comisie, printr-o decizie anterioară (nr. 3220/2003), în sensul că a încheiat o poliță în cuantum de 140.000 lei, după ce i se interzisese subscrierea de noi contracte de asigurare.
Instanța de fond în mod corect a constatat că fapta imputată nu este prevăzută ca fiind contravenție în Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor (art. 39) și nici într-un alt act normativ în vigoare la data emiterii deciziei de sancționare.
Abia prin Legea nr. 403/2004, pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000, s-a prevăzut în art. 39 alin. (2) lit. a), că "nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum și a deciziilor C.S.A." constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 39 alin. (3) din același act normativ.
Așa fiind, aplicând principiul neretroactivității legii civile, instanța de fond a anulat în mod corect decizia nr. 3237 din 14 februarie 2003, a C.S.A.
4. Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți la instanța de fond și în recurs, Curtea a constatat, având în vedere și soluțiile date de cele două instanțe, că ele sunt compensabile, complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocați presupunând eforturi egale.
în raport cu considerentele prezentate, recursul se privește ca fondat, fiind admis, iar hotărârea atacată a fost modificată, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 3220 din 30 ianuarie 2003, a C.S.A. și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței, cu excepția cheltuielilor de judecată care vor fi compensate cu cele făcute de părți la instanța de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5072/2005. Contencios → |
|---|
