ICCJ. Decizia nr. 5110/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 2004, reclamantul G.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Gorj, anularea hotărârii nr. 3786 din 17 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 863 din 12 noiembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 6 aprilie 1960 - 28 februarie 1961, începând cu data de 1 aprilie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, din livretul militar al reclamantului, depus în copie la dosar, că în perioada stagiului militar, acesta a îndeplinit "funcția" de lucrător căi ferate și a fost folosit cu "mână de lucru", la rubrica specialității militare fiind înscrisă mențiunea "bun pentru unități căi ferate". Pe cale de consecință, instanța a concluzionat că mențiunea "stagiul militar" este impropriu folosită în actul menționat, atâta vreme, cât reclamantul nu era soldat, nu poseda armă și nu depunea jurământ militar, el făcând parte, în realitate, dintr-un detașament de muncă, în accepțiunea Legii nr. 309/2002.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că reclamantul nu a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci, așa cum rezultă din copia livretului militar aflată la dosarul cauzei, într-o unitate militară, nefiind relevant pentru încadrare în dispozițiile legii, faptul că a prestat diverse munci în cadrul acestei unități, pentru armata română.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 309/2002 beneficiază de prevederile acesteia, persoanele care, în perioada 1950 - 1961, au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Rezultă că determinant pentru încadrarea unei persoane în categoria beneficiarilor Legii, nu este activitatea pe care a desfășurat-o în perioada stagiului militar, respectiv "lucrător căi ferate", ci apartenența unității la sistemul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

în acest context, cum din livretul militar al intimatului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în U.M. 01675, aflată în subordinea Ministerului Forțelor Armate, în mod greșit instanța de fond a considerat în cauză că este vorba de un detașament de muncă din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 și 312 C. proc. civ., instanța a admis recursul formulat în cauză de Casa Județeană de Pensii Gorj, a modificat sentința atacată și în fond, a respins acțiunea reclamantului.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5110/2005. Contencios