ICCJ. Decizia nr. 5113/2005. Contencios

Prin cererea formulată la data de 7 ianuarie 2005, la Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 6626/2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a solicitat comunicarea sentinței civile nr. 3428 din 19 decembrie 2003, susținând că la data de 8 februarie 2004 s-a comunicat încheierea din 24 noiembrie 2003, și nu sentința civilă nr. 3428/2003.

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2005, dată în Camera de consiliu, în dosarul nr. 6626/2003, al Tribunalului Mureș, cererea a fost respinsă.

Prin decizia nr. 15 din 15 martie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată conform art. 331-338 C. proc. civ., a fost respins apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, reținându-se că sentința nr. 3428/2003 a fost comunicată petentei.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș.

în motivarea recursului s-a arătat că sentința nr. 3428/2003 nu a fost comunicată, la datele de 2 decembrie 2003 și 8 martie 2004 i-a fost comunicată încheierea din data de 24 decembrie 2003.

Verificând cauza, Curtea a constatat că recursul nu este fondat.

Sentința nr. 3428 din 19 decembrie 2003 a fost comunicată Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș, la data de 8 martie 2004, conform dovezii din dosarul nr. 6626/2003, al Tribunalului Mureș. Susținerea recurentei este neîntemeiată, astfel încât recursul a fost respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5113/2005. Contencios