ICCJ. Decizia nr. 5111/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 7 februarie 2005, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 3872 din 5 ianuarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 77 din 28 februarie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că împrejurările relatate de reclamantă, în sensul că familia ei a fost obligată să părăsească orașul Zalău, fiind evacuată din locuință și rămânând fără mijloace de subzistență, reprezintă consecințe ale stării de război și nu pot fi considerate persecuții etnice în accepțiunea Legii nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta.
Recurenta a susținut că familia ei fiind de etnie maghiară, în condițiile create după Dictatul de la Viena, a fost evacuată din locuința pe care o ocupa în orașul Zalău, iar tatăl ei, F.I., și-a pierdut locul de muncă, fiind silit să părăsească orașul, împreună cu familia și să se refugieze dincolo de granița româno-maghiară, în satul Bolintineni.
A mai susținut că în mod greșit, instanța de fond a considerat că refugiul familiei sale a fost rezultatul stării de război, și nu al persecuțiilor etnice, atâta vreme, cât faptele relatate s-au petrecut în anul 1940, iar intrarea României în război s-a făcut la 22 iunie 1941.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de aceasta, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Instanța de fond a reținut că dintre toate cerințele textului de lege, recurenta-reclamantă nu îndeplinește condiția esențială, și anume, motivația etnică a refugiului, astfel încât nu poate beneficia de prevederile legii.
Această concluzie este contrazisă de probele administrative în cauză, din care rezultă că familia recurentei este de origine maghiară, că refugiul s-a produs după Dictatul de la Viena, iar locul de refugiu a fost satul Bolintineni, situat dincolo de granița româno-maghiară.
Coroborând aceste probe, cu faptul de notorietate că România a intrat în război la 22 iunie 1941, rezultă că motivația refugiului familiei a reprezentat-o persecuția etnică la care cetățenii români de etnie maghiară au fost supuși după Dictatul de la Viena din septembrie 1940.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 și 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamanta S.I. și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii. Pe cale de consecință, a anulat hotărârea emisă de intimata-pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască recurentei-reclamante, drepturile solicitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5113/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5109/2005. Contencios → |
|---|
