ICCJ. Decizia nr. 5116/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 martie 2005, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 41208 din 17 decembrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1940 - 1943.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 151/CA/2005 - PI din 23 mai 2005, a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantei F.M. i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a legii, pentru perioada 15 octombrie 1944 - 6 martie 1945, fapt atestat de hotărârea nr. 5722 din 20 mai 2003, emisă de pârâtă, dar nu există probe care să susțină afirmația ei, că a fost refugiată din motive etnice, în perioada 1940 - 1943, fiind, de altfel, și neverosimilă susținerea că în 1943 s-a întors din refugiu, pe teritoriul Ardealului, s-a căsătorit și a revenit după căsătorie, în localitatea de refugiu.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, susținând că instanța de fond a interpretat greșit probele aflate la dosarul cauzei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoanele, cetățeni români, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 au suferit persecuții din motive etnice, din partea regimurilor instaurate în România, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Dovada acestor împrejurări se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa lor, cu declarații de martori.
în speță, recurenta-reclamantă a făcut dovada susținerilor sale, cu depozițiile martorilor B.P., P.P. și T.D., din ale căror depoziții rezultă că aceasta s-a refugiat împreună cu tatăl său, C.T., în octombrie 1943, ca urmare a persecuțiilor suferite, din localitatea de domiciliu, Aștileu, în teritoriile aflate sub administrarea Statului Român.
Martorii au mai relatat și împrejurarea că aceasta a revenit în comuna Aștileu, în anul 1943, la mijlocul lunii octombrie, pentru a se căsători cu F.F., iar după căsătorie, cei doi s-au refugiat din nou, în România.
Declarațiile martorilor sunt confirmate de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, din extrasul eliberat de Arhivele Naționale rezultă că tatăl recurentei figurează în evidențele refugiaților români din Ungaria, în perioada 1940 - 1944, fapt ce duce la concluzia că recurenta, fiind minoră la data plecării (este născută în 1926), l-a însoțit.
De asemenea, certificatul de căsătorie al recurentei-reclamante depus în copie la dosar, confirmă reîntoarcerea ei în Ardealul ocupat și scopul acestei reveniri, iar extrasul eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale atestă reîntoarcerea în teritoriile românești, la 25 octombrie 1944, de data aceasta cu soțul ei.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 304 și 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul formulat în cauză și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei. Pe cale de consecință, a dispus anularea hotărârii emise de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască recurentei-reclamante, drepturile solicitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5112/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5110/2005. Contencios → |
|---|
