ICCJ. Decizia nr. 5112/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 februarie 2005, reclamanta N.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 517 din 25 noiembrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 126 din 11 aprilie 2005, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărâri astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada, cu probele administrate în cauză, "că refugiul s-a datorat unor persecuții etnice, așa cum cer dispozițiile legii".
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta N.E., susținând că din probele aflate la dosar rezultă în mod incontestabil că refugiul familiei sale din localitatea de domiciliu, Sighișoara, în comuna Șoimoșu Mic, a fost urmarea persecuțiilor etnice suferite de familia ei, din parte autorităților române.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de aceasta, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Instanța de fond a reținut că dintre toate cerințele textului de lege, recurenta-reclamantă nu îndeplinește condiția esențială, și anume, motivația etnică a refugiului, astfel încât nu poate beneficia de prevederile legale.
Această concluzie este contrazisă de probele administrate în cauză, din care rezultă că familia recurentei este de origine maghiară, că refugiul s-a produs în condițiile create de Dictatul de la Viena, în toamna anului 1940, iar locul de refugiu a fost în teritoriile trecute sub administrația maghiară.
Astfel, la dosar se află adeverința eliberată de autoritățile maghiare din Cluj, din care rezultă că tatăl reclamantei figura în evidențele refugiaților din Transilvania, iar declarațiile martorilor M.I. și B.Ș. confirmă și ei refugiul familiei B., precizând persecuțiile etnice la care au fost supuși.
De asemenea, în dosarul de recurs s-a depus hotărârea nr. 1354 din 21 decembrie 2004, prin care, aceiași casă de pensii a recunoscut fratelui recurentei, beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000, în baza acelorași acte și a declarațiilor acelorași martori.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 și 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamanta N.E. și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii. Pe cale de consecință, a anulat hotărârea emisă de intimata-pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să recunoască recurentei-reclamante, drepturile solicitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5117/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5116/2005. contencios → |
|---|
