ICCJ. Decizia nr. 5121/2005. Contencios

înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2039 din 29 martie 2005, a anulat recursul declarat de N.N. împotriva sentinței civile nr. 57 din 31 martie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat.

S-a reținut că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul a fost legal citat, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, de 17.000 lei și timbru judiciar, de 1.500 lei.

împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat contestație în anulare, conform art. 318 C. proc. civ., susținând că din eroare recursul a fost anulat ca netimbrat, întrucât el a timbrat în termen cererea de recurs, la 10 martie 2005, înaintând instanței supreme, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, pentru a fi atașate la dosar, deci din greșeală aceste taxe nu au fost depuse în dosarul respectiv.

U.N.P.L.R.J., în calitate de intimată, a formulat întâmpinare, solicitând anularea, ca insuficient timbrată, a contestației, respingerea acesteia, ca tardiv formulată, iar în situația în care cele două excepții se vor respinge, respingerea contestației, ca inadmisibilă.

Contestația în anulare formulată este întemeiată, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Conform actului, la data de14 martie 2005, la înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat sub nr. 10931, cererea recurentului, de a se proceda la judecarea recursului său - dosar 6774/2004, în lipsa sa, conform art. 242 C. proc. civ., la această cerere fiind anexată dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, de 17.000 lei și timbru judiciar, de 1.500 lei.

La data de 24 martie 2005, instanța supremă, înaintează Curții de Apel București, secția civilă, cererea reclamantului, de judecare în lipsă, precum și taxele de timbru, pentru a fi atașate la dosarul nr. 6774/2004, al înaltei Curți, secția civilă, întrucât dosarul le-a fost restituit la data de 16 martie 2005.

Dat fiind că în dosarul civil cu nr. 6774/2004, recurentul nu avea calitate de parte în proces, cererea și taxa de timbru au fost restituite recurentului. Confuzia ce s-a creat, a fost cu privire la natura litigiului, dosarul nr. 6774/2004 aparținând secției de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Rezultă, așadar, că nu i se poate imputa recurentului, faptul că nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare a cererii de recurs, procedându-se, deci, în mod nelegal la anularea acesteia, ca netimbrată.

Eroarea survenită și pentru care taxele de timbru nu au putut fi atașate dosarului cauzei în termen util, poate fi asimilată unei greșeli materiale, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., text de lege care reglementează unul din cazurile de contestație în anulare.

Trecându-se la soluționarea pe fond a contestației, este de înțeles că au fost considerate neîntemeiate, cele două excepții invocate de intimată, cererea de contestație în anulare fiind timbrată legal conform chitanței de la dosar (plus timbru judiciar de 1.500 lei) și, totodată, formulată în termenul prevăzut de lege - art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Pentru toate aceste considerente, a fost admisă contestația în anulare formulată, s-a procedat la anularea deciziei nr. 2039/2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și s-a fixat termen la 31 ianuarie 2006, pentru judecarea recursului declarat de N.N. împotriva sentinței civile nr. 57/2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5121/2005. Contencios