ICCJ. Decizia nr. 5120/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 29 aprilie 2005, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16992 din 28 martie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 396 din 6 iunie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, beneficiul drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 noiembrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut în localitatea în care părinții săi au fost refugiați și a suferit împreună cu aceștia, privațiunile refugiului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, cu motivarea că legea menționează expres și limitativ, categoriile de persoane la care se referă, iar copii minori nu sunt incluși printre acestea.
A mai susținut că atâta vreme, cât s-a născut în localitatea de refugiu, intimatul nu îndeplinește condițiile legii, în sensul schimbării domiciliului și mutării într-o altă localitate, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoanele, cetățeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada refugiului. Traiul în refugiu a avut consecințe identice materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor născuți în această perioadă.
Cum intimatul s-a născut la 2 noiembrie 1941, în comuna Magherești, localitatea de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate la fond, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
← ICCJ. Decizia nr. 5119/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5130/2005. contencios → |
---|