ICCJ. Decizia nr. 5122/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 3 octombrie 2003, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, anularea Ordinului nr. 442 din 2 octombrie 2003, emis de pârât, prin care a fost eliberat din funcția de director economic al Spitalului Simeria.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința civilă nr. 5 din 6 ianuarie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, considerând că actul a cărei anulare se cere, este un act administrativ ce vizează o funcție de conducere, și nu raporturile ce decurg din contractul individual de muncă.
Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 87 din 7 mai 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, Tribunalului Hunedoara și, constatând ivirea unui conflict negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului, înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, pentru soluționarea acestuia.
Instanța a reținut că acțiunea nu se încadrează în prevederile art. 70-74 din Legea 188/1999, reclamantul neavând calitate de funcționar public, astfel încât eliberarea lui din funcția avută constituie o modificare a contractului de muncă ce poate fi atacată cu contestație la tribunal.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin încheierea nr. 5552 din 30 iunie 2004, a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre P.A. și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 220 din 19 noiembrie 2004, a respins acțiunea reclamantului P.A.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, în calitate de director economic, avea obligația să achiziționeze cele necesare Spitalului C.F.R. Simeria, numai prin licitație și, întrucât nu a respectat această obligație, în mod corect s-a dispus eliberarea lui din funcție.
A mai reținut instanța, că nu era necesară acordarea preavizului conform art. 74 C. muncii, deoarece nu era vorba de desfacerea contractului de muncă, ci de o schimbare din funcție.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3446 din 31 martie 2005, a admis recursul, a modificat sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea, anulând ordinul emis de pârât și dispunând reintegrarea în funcția de director financiar-contabil a recurentului-reclamant P.A.
împotriva acestei decizii a formulat cerere de contestație în anulare, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, invocând dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.
Contestatorul a susținut că prin greșeală materială în sensul textului invocat se înțelege "orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța de recurs, prin confundarea unor date materiale ale dosarului, determinantă pentru soluția pronunțată și că, în speță, o asemenea greșeală constă în aceea că, din eroare, instanța de recurs a reținut că raportul de serviciu dedus judecății este reglementat de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
Deliberând asupra contestației în anulare formulată, Curtea, în raport cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., o apreciază ca nefondată, deoarece situația analizată nu poate fi încadrată în sfera noțiunii de greșeală materială, în înțelesul legii.
Greșeala materială din textul de lege menționat se referă la eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Greșelile instanței de recurs, în baza cărora se poate formula contestație în anulare, sunt greșeli de fapt și, nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea a respins contestația în anulare, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5130/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5115/2005. Contencios → |
|---|
