ICCJ. Decizia nr. 5131/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 3445 din 31 mai 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul L.P. împotriva sentinței civile nr. 221 din 19 noiembrie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a modificat sentința atacată și admițând acțiunea formulată de reclamant, a anulat Ordinul nr. 443/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director general al Spitalului C.F.R. Simeria.
A obligat pe pârât să-i plătească reclamantului, diferența dintre salariile indexate, majorate, recalculate, ce i se cuveneau și salariile încasate, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, înalta Curte a reținut că ordinul atacat este nelegal, raporturile de serviciu ale recurentului, în calitate de director general, fiind reglementate de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin ordin, în mod nelegal fiind invocate ca temei de drept, dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii.
în dispozitivul ordinului s-a prevăzut că reclamantul "se eliberează din funcție", dar, întrucât nu se indică textul din Legea nr. 188/1999, pentru a se vedea motivul pentru care s-a luat această măsură, reține instanța, că intenția reală a autorității publice a fost aceea de destituire din funcția publică a reclamantului, situație prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică, pentru motive imputabile funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, cu consecințe grave.
Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, astfel că acesta se completează cu dispozițiile C. muncii care, în art. 268 alin. (2) lit. a) - f), sancționează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de înlăturare din muncă, a mențiunilor referitoare la descrierea faptului, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea se poate contesta, instanța competentă a soluționa contestația.
întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, instanța a constatat că este nul, motiv pentru care a admis acțiunea reclamantului.
împotriva deciziei, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a formulat, în baza art. 318 C. proc. civ., contestație în anulare, susținând că instanța de recurs, din eroare a reținut faptul că raporturile de serviciu dintre reclamant și Spitalul C.F.R. Simeria sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a dispus anularea ordinului emis de pârât.
Instanța de recurs a săvârșit o eroare materială, atunci când a interpretat termenul "se eliberează", folosit în cuprinsul ordinului, în sensul dispozițiilor art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică, cu sancțiune disciplinară.
Eroarea instanței de recurs este evidentă, pentru că, în realitate, intenția a fost aceea de eliberare din funcție, reclamantului nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, între recurentul-reclamant și spital intervenind contractul de muncă pentru funcția de medic principal și, deci, făcând parte din personalul contractual din sistemul bugetar și nicidecum din corpul funcționarilor publici.
Fiind rezultatul unei greșeli materiale, s-a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
Reclamantul L.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă și menținerea deciziei contestate.
Contestația în anulare formulată este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".
Noțiunea de "greșeală materială" în sensul prevăzut de textul de lege, care poate deschide calea contestației în anulare, se referă la greșeli de fapt, și nu la greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Motivul invocat de contestator nu se referă la o eroare materială esențială în sensul textului de lege invocat, ci face o critică a modului de interpretare a dispozițiilor legale.
Așadar, motivele invocate de contestator sunt pur formale și nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ.
Instanța de recurs în mod corect a reținut că ordinul atacat este nelegal și a dispus anularea lui și întrucât eliberarea din funcție s-a făcut pentru motive imputabile salariatului, în mod corect s-a apreciat că în realitate, intenția pârâtei-contestatoare a fost cea de destituire din funcția publică prevăzută de art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 84 alin. (5) lit. e) din lege.
Este adevărat că între reclamant și pârât s-a încheiat contractul de muncă nr. 2456/1980 pentru postul de medic principal - specialitatea interne, dar printr-un ordin al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a fost numit în funcția de director general al spitalului și tot prin ordin a fost, de altfel, eliberat din funcție, fiind evident faptul că a făcut parte din categoria funcționarilor publici, de vreme ce a fost numit și destituit prin ordin al ministerului.
Dar instanța de recurs a constatat nelegalitatea ordinului, și pentru faptul că acesta nu cuprinde mențiuni obligatorii impuse de lege, în lipsa acestora fiind lovit de nulitate absolută.
Așadar, nu se poate susține că instanța de recurs a pronunțat decizia, ca urmare a unor erori materiale, în speță nefiind întrunite cerințele textului de lege ce se referă la contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. proc. civ.
Pe cale de consecință, a fost respinsă contestația în anulare formulată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva deciziei nr. 3445 din 31 mai 2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, aceasta a fost admisă pentru suma de 125 lei RON, reprezentând 1 din totalul de 250 lei RON, cheltuielile fiind făcute în comun pentru dosarele înaltei Curți de Casație și Justiție, cu nr. 2492/2005 și nr. 2493/2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5129/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5134/2005. Contencios → |
|---|
