ICCJ. Decizia nr. 5144/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 9 martie 2005, reclamanții A.G., G.A., B.I., B.M., G.P.C., G.C., G.L., G.N., I.I., M.E., M.C., N.S., N.M., N.T., P.M.G., P.P., S.A., Ș.L., S.I., V.G. și V.N., au chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând obligarea acestuia să le elibereze adeverințele-tip prevăzute de pct. 14 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare al membrilor personalului diplomatic și consular și să se constate în același timp că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U.G. nr. 36/2003.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că au desfășurat activitatea profesională în comerț exterior, peste 20 de ani, din care cel puțin 4 ani în misiuni permanente în străinătate în calitate de reprezentanți economici și comerciali în cadrul agențiilor economice și ale ambasadelor României în străinătate.
Prin sentința civilă nr. 665 din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a constatat că reclamanții îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu, conform O.U.G. nr. 36/2003 și a obligat pârâtul, să elibereze pentru fiecare reclamant, adeverința-tip necesară stabilirii pensiei de serviciu.
Prin aceeași acțiune, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 21.037.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut de către instanța fondului, că activitatea desfășurată de reclamanți și perioadele lucrate în misiunile permanente în cadrul agențiilor și ambasadelor României în străinătate, constituie vechime în diplomație și ca atare, se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 36/2003.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Economiei și Comerțului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 7 și 9 C. proc. civ.
S-a susținut de către recurent că din grupul celor 21 de reclamanți, numai o parte au îndeplinit procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, situație în care pentru cei care nu s-au adresat cu plângere Ministerului Economiei și Comerțului ori s-au adresat instanței, înainte de primirea răspunsului, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Tot astfel, acțiunile formulate de S.I., P.P. și Ș.L., greșit nu au fost respinse ca tardive, sesizarea instanței de contencios, raportat la data primirii răspunsului de la Ministerul Economiei și Comerțului fiind făcută peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 354/2004.
Pe fondul cauzei, recurentul a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate de Curtea de Apel București care, în opinia sa, a apreciat greșit asupra temeiniciei cererii reclamanților, întrucât aceștia nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de vechime în activitatea de comerț extern, cât și a funcțiilor diplomatice, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se constata că acestea nu se justifică.
Acțiunea celor 21 de reclamanți s-a înregistrat la 9 martie 2005, după ce, în prealabil, la 19 ianuarie 2005, aceștia au formulat, în aceleași condiții, plângere prealabilă la Ministerul Economiei și Comerțului.
în aceste condiții, excepția inadmisibilității se dovedește a fi nefondată, atâta timp, cât acțiunea aparține tuturor reclamanților (grupă de persoane fizice), așa cum definește Legea nr. 554/2004,art. 2, semnificația termenului de persoană vătămată, iar acest grup a îndeplinit procedura plângerii administrative prealabile.
Tot astfel, nici tardivitatea sesizării instanței de contencios de către reclamanții S.I., P.P. și Ș.L., nu se justifică, aceștia fiind semnatarii plângerii administrative de la 19 ianuarie 2005, moment în raport cu care formularea acțiunii la 9 martie 2005, s-a făcut cu respectarea întocmai a termenelor legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Nici pe fondul cauzei, criticile recurentului nu sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, completată și modificată de Legea nr. 595/2003, beneficiază de pensie de serviciu, membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, încadrați în administrațiile centrale din Departamentul de Comerț Exterior, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Comerțului, Ministerul Comerțului și Turismului, Ministerul Industriei și Comerțului, Departamentul de Comerț Exterior și Promovare Economică din Ministerul Afacerilor Externe și din unități cu specific de comerț exterior și cooperare economică internațională, precum și ca trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate.
Printre condițiile cumulative prevăzute pentru a beneficia de această pensie, este și cea a unei vechimi de cel puțin 20 de ani, bărbații și 15 ani, femeile, în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, din care cel puțin 4 ani în misiuni permanente la ambasade, consulate și alte reprezentanțe ale României în străinătate, cu grade diplomatice sau consulare.
Normele emise cu aplicarea O.U.G. nr. 36/1003, la pct. 1 și 3, stabilesc ca beneficiari ai prevederilor ordonanței, categoriile de personal din direcțiile generale cu atribuții de comerț exterior și cooperare economică internațională din fostele ministere și departamente de comerț exterior, precum și din unități cu specific de comerț exterior, trimise în misiuni permanente și care au calitatea de membri ai personalului diplomatic și consular, numai pe durata misiunii respective.
Mai mult, aceeași ordonanță, prin art. 3 lit. a), consideră vechime în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, și perioadele lucrate de persoanele menționate de art. 4 alin. (1).
Cum activitatea reclamanților s-a desfășurat anterior anului 1990, sub incidența Convenției de la Viena, cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963, ratificată de România, prin Decretul nr. 481/1971, ei pot fi asimilați funcționarilor consumari, specificul activității lor încadrându-se în funcțiile consulare prevăzute de art. 5 lit. b), de a favoriza dezvoltarea relațiilor comerciale, economice, etc.
Pe de altă parte, art. 9 parag. 2 al aceleiași convenții, nu limitează dreptul oricăreia dintre părțile contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular.
în fine, și Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular al României, în art. 2 lit. d) definește ca fiind membri ai Corpului diplomatic și consular, "inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerț Exterior și de la alte ministere și instituții pe perioada trimiterii lor în misiuni în străinătate, cu grade diplomatice și consulare".
Reținând dispozițiile legale astfel menționate, precum și faptul că reclamanții au dovedit că au desfășurat activitate de comerț exterior în misiuni permanente, peste 4 ani la ambasade, consulate sau reprezentanțe ale României în străinătate, și că au un stagiu de cotizare, legal și temeinic s-a reținut că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu, precum și faptul că autoritatea pârâtă refuză nejustificat să le elibereze adeverințele tip prevăzute de art. 9 lit. b) și art. 4 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003.
în raport cu aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 5145/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5147/2005. Contencios → |
|---|
