ICCJ. Decizia nr. 5141/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 17 ianuarie 2005, reclamantul B.A. a chemat în judecată Direcția Generală de Poliție a municipiului București, solicitând anularea măsurii comunicate cu adresa nr. A/2612 din 16 decembrie 2004, prin care s-a dispus anularea permisului său de conducere, categoria B seria C nr. 074696.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că a fost obligat prin sentința penală nr. 999/1998, a Judecătoriei sectorului 6 București, la 300.000 lei amendă, în baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. și a art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, fără ca instanța să dispună suspendarea sau anularea permisului de conducere.
Reclamantul a mai arătat că pârâta a luat măsura anulării permisului de conducere, la 7 ani după comiterea accidentului de circulație, aplicând un act normativ, H.G. nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, care a fost adoptat și a intrat în vigoare mult după pronunțarea hotărârii judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 400 din 8 martie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea măsurii administrative de anulare a permisului de conducere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că aplicarea sancțiunii în temeiul unui act normativ intrat în vigoare în 2003, deși sentința penală a rămas definitivă în anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii.
De altfel, la data aplicării măsurii, intervenise reabilitarea de drept a reclamantului și, deci, încetaseră toate efectele condamnării.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Poliție a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că măsura anulării permisului de conducere a fost dispusă în baza art. 42 și 43 din Decretul nr. 328/1966, doar situația juridică a actului fiind comunicată la solicitarea reclamantului, la 19 noiembrie 2004.
Chiar dacă în comunicare s-a făcut trimitere la un alt text de lege - noul cod rutier, temeiul juridic al anulării permisului de conducere l-a constituit vechea reglementare în domeniul circulației publice, urmare a condamnării definitive suferite în 1998.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1999 din 29 mai 1998, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și 76 C. pen.
Potrivit actului normativ în vigoare la data rămânerii definitive a condamnării - art. 42 din Decretul nr. 328/1996, permisul de conducere se anulează de către poliția rutieră, și în cazul în care titularul a suferit o condamnare pentru o infracțiune care a avut ca urmare, vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane, fără a se distinge în funcție de felul pedepsei aplicate sau dacă aceasta a fost sau nu executată ori a fost grațiată.
întrucât reclamantul a comis infracțiunea, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, organele poliției rutiere i-au reținut permisul de conducere și, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, au dispus anularea actului, această măsură fiind obligatorie, și nu lăsată la latitudinea autorității.
Reclamantul avea și are posibilitatea de a se prezenta la examen, pentru obținerea unui nou permis de conducere, intervenind între timp reabilitarea pentru condamnarea suferită.
Cât privește faptul că în cea de-a doua comunicare a situației permisului de conducere - adresa nr. A/2612 din 16 decembrie 2004, s-a făcut referire la noile reglementări privind circulația pe drumurile publice, această împrejurare nu prezintă relevanță, măsura anulării fiind corect aplicată de pârâtă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza Decretului nr. 328/1966.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, a casat sentința și a respins acțiunea, ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5146/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5137/2005. Contencios → |
|---|
