ICCJ. Decizia nr. 5143/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 28 aprilie 2004, reclamanta T.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11289/4611 din 11 martie 2004, prin care pârâta i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost deportată, împreună cu familia, în Transnistria, în anul 1942, la ordinul mareșalului Antonescu și că, potrivit Legii nr. 189/2000, faptul deportării se poate proba cu martori.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1460 din 10 iunie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8574 din 29 noiembrie 2004; s-a casat sentința și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru completarea probatoriului.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 753 din 20 aprilie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. a), pentru perioada 1942 - 1944 și să-i emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că față de dovezile de la dosar, reclamanta întrunește condițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, având calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de această lege.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că instanța de fond a greșit, acordând reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, având în vedere că la dosar nu au existat dovezi concludente cauzei, cu care să se facă dovada persecuției etnice, precum și a duratei efective a refugiului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
în speță, reclamanta a făcut dovada deportării din motive etnice, prin actele depuse la dosar, respectiv declarațiile martorilor Ș.C., T.F., B.F. și adeverința nr. 160 din 18 februarie 2003, eliberată de Agenția D.C.
Cu privire la durata efectivă a deportării se reține că este precizată perioada mai 1942 - august 1944, iar în lipsa precizării zilelor, se consideră ziua de 15 a lunii respective.
Față de cele ce preced, recursul este nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5150/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5145/2005. Contencios → |
|---|
