ICCJ. Decizia nr. 5160/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 29 octombrie 2003, filiala regională C. a Asociației M.P.P. a chemat în judecată C.N.A.S., solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 139 din 11 martie 2003, emisă de pârâtă, ca nelegală.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că obligația impusă furnizorilor de servicii medicale și farmaceutice prin acest act administrativ de autoritate, în sensul de a se contracta asigurarea de malpraxis, numai cu anumite societăți de asigurare - reasigurare acreditate și al stabilirii unor cuantumuri obligatorii, inclusiv a termenelor de plată, contravine reglementării instituite prin O.U.G. nr. 150/2002, privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.
în opinia sa, pârâta nu putea să restricționeze liberul acces pe piața acelor asigurări, al unor companii de asigurare - reasigurare și nici să stabilească în mod arbitrar cuantumul sumelor de bani ce trebuie achitate cu titlu de primă de asigurare. în plus, decizia a fost emisă fără participarea instituțiilor abilitate în domeniu și ulterior, nu s-a procedat la publicarea ei în Monitorul Oficial, deși are caracterul unui act administrativ normativ.
Prin sentința civilă nr. 37/CA din 7 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, reînvestită cu soluționarea litigiului după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia nr. 139/2003, în privința limitării sferei societăților de asigurare - reasigurare acreditate să încheie contracte de asigurare de răspundere civilă profesională, cu furnizorii de servicii stomatologice.
Totodată, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei, suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
în esență, instanța a reținut că interpretarea dată de pârâtă, dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 150/2002, în baza cărora a limitat dreptul furnizorilor de servicii medicale de a încheia asigurarea de malpraxis, numai cu o singură societate de asigurare - reasigurare, respectiv al medicilor stomatologi cu SC A. SA, este în conflict cu dispozițiile Legii nr. 32/2000. Că în realitate, asiguratul are dreptul de a alege, în baza principiului liberei concurențe, oricare dintre societățile de asigurare - reasigurare autorizate.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta C.N.A.S.
Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis chiar parțial acțiunea, deoarece din cuprinsul Legii nr. 32/2000, rezultă, fără echivoc, că acest act normativ nu reglementează asigurarea de răspundere civilă în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Pe de altă parte, prin O.U.G. nr. 150/2002, s-a stabilit pentru C.N.A.S., ca atribuție principală, asigurarea de răspundere civilă în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în mod unitar.
S-a mai susținut că raționamentul instanței face abstracție de prevederile art. 108 alin. (1) ale ordonanței menționate, care este ulterioară Legii nr. 32/2002 și abrogă orice alte dispoziții contrare.
Criticile formulate în motivele de recurs sunt întemeiate.
Din preambulul deciziei nr. 139 din 1 martie 2003, rezultă că acest act administrativ de autoritate a fost emis de către Președintele C.N.A.S., în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. e) și p), art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 150/2002, privind organizarea și funcționarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Prin această decizie s-au prevăzut un număr de 4 societăți de asigurare - reasigurare acreditate să încheie contracte de asigurare de răspundere civilă profesională, cu furnizorii de servicii medicale și farmaceutice.
Este vorba de societățile A.R. SA, A. SA și A.Ț. SA.
Afirmația reclamantei potrivit căreia prevederile deciziei s-ar afla în contradicție cu normele conținute în O.U.G. nr. 150/2002, este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 64 lit. p) din acest act normativ.
Potrivit dispoziției legale menționate mai sus, una din atribuțiile C.N.A.S. constă în reglementarea, în mod unitar, a sistemului de asigurări de răspundere civilă.
în exercitarea acestei prerogative legale a fost emis și actul administrativ de autoritate, a cărei anulare se solicită, stabilirea unui număr limitat de societăți de asigurare - reasigurare fiind de natură a oferi o garanție a suportării eventualelor daune, având în vedere criteriile fixate pentru acreditarea acestor autorități (Anexele nr. 1-4).
Apărarea reclamantei, în sensul că nici o normă legală nu a prevăzut obligativitatea încheierii contractelor de asigurare civilă, doar cu anumite societăți de asigurare - reasigurare, este, la rândul ei, neîntemeiată.
Concluzia se impune, întrucât, potrivit art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 150/2002, furnizorii de servicii medicale sunt obligați să prezinte, la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical, în concordanță cu tipul de furnizor.
Societățile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în domeniul medical, trebuie să fie autorizate de C.S. A. și să posede un contract de reasigurare.
Rezultă, deci, cu certitudine din textele legale precitate, că furnizorii de servicii medicale nu pot încheia contracte de asigurare de răspundere civilă cu orice societate de asigurare, ci numai cu acelea care îndeplinesc condițiile prevăzute în acest scop.
în lipsa unui drept subiectiv recunoscut reclamantei de lege și care să fi fost vătămat printr-un act administrativ emis de pârâtă, acțiunea formulată de filiala regională C. a Asociației M.P.P., trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Concluzionând însă, în sens contrar și admițând parțial acțiunea, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
în consecință, a fost admis recursul declarat de pârâtă și a fost modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5162/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5166/2005. Contencios → |
|---|
