ICCJ. Decizia nr. 5183/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 106 din 22 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1233/2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanții Primarul municipiului Sibiu și K.B., prin mandatarul P.P., la data de 2 martie 2005, în dosarul nr. 249/2005, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Sibiu, reclamanta K.B., prin mandatar, a chemat în judecată Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Sibiu și a contestat dispoziția nr. 2494/2004, emisă de Primarul municipiului Sibiu, în baza avizului acestei comisii.
La data de 2 martie 2005, prin încheierea pronunțată de completul de la secția civilă a Tribunalului Sibiu, în dosarul nr. 249/2005, judecata cauzei a fost suspendată, luându-se act de excepția invocată de autoritatea pârâtă și însușită și de apărătorul reclamantei, privind nelegalitatea dispozițiilor pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din cap. II din H.G. nr. 498/2003.
în motivarea excepției de nelegalitate s-a susținut că dispozițiile de mai sus adaugă la prevederile art. 1, 9 și 12 din Legea nr. 10/2001, statuând în mod nelegal că în situația imobilelor care au trecut în proprietatea Statului român, în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata unei prealabile despăgubiri, se consideră că preluarea nu a fost abuzivă, astfel că aceste dispoziții nu pot constitui temeiul dispoziției nr. 2494/2004, prin care primarul a respins cererea de restituire a imobilului trecut în proprietatea statului.
în considerentele soluției de respingere a excepției de nelegalitate, instanța de fond a motivat că, potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 10/2001, restituirea se referă exclusiv la imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau la orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar H.G. nr. 498/2003, dispozițiile pct. 1.4 lit. B) cap. II nu fac altceva decât să precizeze semnificația noțiunii de "imobile preluate abuziv", în raport cu actele normative care au stat la baza preluărilor respective, astfel că nu sunt nelegale.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, Primarul municipiului Sibiu, care a invocat prevederile art. 3041C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a Legii nr. 24/2000 care, la art. 54, prevede că modificarea, completarea, suspendarea unei legi poate fi făcută doar printr-un act normativ egal sau superior, iar la art. 66 că și clarificarea sensului unei legi poate fi făcută de un act normativ de același nivel.
Or, se susține în continuare, H.G. nr. 498/2003, care interpretează și clarifică sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, este un act normativ inferior, astfel că dispozițiile interpretative sunt nelegale, ceea ce impunea admiterea excepției invocate.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a prevăzut că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste, nu de orice alte persoane juridice, în perioada respectivă, se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi.
Noțiunea de imobile preluate în mod abuziv a fost clarificată prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din aceeași lege, potrivită cărora, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:
a) imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice, în baza Decretului nr. 410/1948, privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 479/1954, privitor la donațiile făcute statului ș.a., neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
d) imobilele preluate de stat, pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I sau în Buletinul Oficial;
g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu art. 56 din aceeași lege, în vederea organizării executării prevederilor prezentei legi, Guvernul este abilitat să emită norme metodologice de aplicare unitară.
Prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, la pct. 1.4 lit. B) cap. II, s-au prevăzut soluții privind cazul imobilelor ajunse în proprietatea Statului, în condițiile Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, cu privire la care urmează să se facă distincția între:
1. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară; și
2. cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.
Pentru primul caz sunt posibile două situații:
- în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terță persoană, se va dispune restituirea în natură, cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege;
- în ipoteza în care locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, se vor acorda persoanei îndreptățite, celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pentru cel de-al doilea caz, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. în acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită, va fi respingerea motivată a cererii.
Deci, prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, Guvernul nu a completat, nu a interpretat și nici nu a clarificat prevederile Legii nr. 10/2001 ci, în baza abilitării care i-a fost conferită de art. 56, a organizat executarea acestei legi, prin crearea unui cadru unitar de aplicare de către autoritățile și instituțiile competente.
Astfel, pentru situațiile rezultate în condițiile prevederilor Decretului nr. 223/1974, la pct. 1.4 lit. B) cap. II din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, au fost prevăzute soluții pentru rezolvarea cererilor, în raport cu principiile definiției date noțiunii de "imobile preluate în mod abuziv", la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Or, comparând soluțiile prevăzute de Guvern pentru situațiile rezultate din Decretul nr. 223/1974, cu principiile definiției noțiunii de "imobile preluate în mod abuziv", dată la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, rezultă că acestea sunt conforme cu prevederile și cu spiritul acestei legi, astfel că, în mod just instanța de fond a respins excepția de nelegalitate.
în concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5190/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5192/2005. Contencios → |
|---|
