ICCJ. Decizia nr. 5188/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 32 din 31 ianuarie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de SC A.P. SRL Luduș, prin administratorul judiciar SC G.M. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și, în consecință:
A dispus anularea parțială a deciziei nr. 257 din 11 august 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, precum și a procesului-verbal din 16 decembrie 2002 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș - Direcția Control Fiscal.
A stabilit în sarcina reclamantei, următoarele obligații de plată:
1. pentru debitele restante stabilite prin titlul executoriu nr. 15 din 23 februarie 2001, emis de Direcția Administrării Veniturilor Statului:
a) pentru impozitul pe profit: 150.170.650 lei, majorări de întârziere și 25.689.016 lei, penalități de întârziere;
b) pentru impozitul pe venit: 13.187.424 lei, majorări de întârziere și 2.255.914 lei, penalități de întârziere.
2. pentru obligațiile bugetare stabilite prin procesul-verbal din 20 martie 2002:
a) impozitul pe profit: 36.448.646 lei, majorări de întârziere și 6.235.105 lei, penalități de întârziere.
A menținut celelalte dispoziții din decizie și din procesele-verbale atacate.
A respins capătul de acțiune privind anularea procesului-verbal din 20 martie 2002, încheiat de organele de control fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 257 din 11 august 2003, direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a respins, ca fiind fără obiect, contestația formulată de reclamantă, pentru suma totală de 10.575.994.061 ROL, reprezentând obligații bugetare stabilite prin procesul-verbal de control încheiat la data de 20 martie 2002, care nu a fost contestat, potrivit legii, la organul administrativ competent.
De asemenea, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, în ceea ce privește suma totală de 1.714.207.490 ROL, stabilită prin procesul-verbal din 16 decembrie 1002, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente debitelor stabilite prin procesul-verbal de control anterior, din 20 martie 2002, cu motivarea că pentru perioada care a urmat: 20 martie 2002 - 28 octombrie 2002, acestea au fost calculate în mod corect.
Instanța de fond, învestită prin acțiune, cu cererile de anulare a deciziei nr. 257 din 11 august 2003, dar și a proceselor-verbale din 16 decembrie 2002 și din 20 martie 2002, a reținut că reclamanta nu a contestat procesul-verbal din 20 martie 2002, în procedura administrativă prealabilă reglementată de art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001, astfel că în privința acestuia, reclamanta nu se putea adresa direct instanței de contencios administrativ.
în ceea ce privește procesul-verbal din 16 decembrie 2002, instanța de fond a ajuns la concluzia, în baza expertizei contabile pe care a dispus-o, că organele fiscale au stabilit și, respectiv, au menținut, în mod greșit cuantumul majorărilor și penalităților de întârziere pentru perioada 20 martie 2002 - 28 octombrie 2002, acestea fiind, în realitate, în sumele precizate în dispozitivul sentinței pronunțate, așa cum s-a arătat în începutul acestei prezentări rezumative a cauzei.
împotriva acestei soluții au formulat recursuri:
1. Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect că procesul-verbal din 20 martie 2002 nu fusese contestat în procedura prealabilă administrativă, dar a redus în mod nelegal baza de calcul a majorărilor și penalităților pentru perioada 20 martie 2002 - 28 octombrie 2002, deși acestea ar fi trebuit raportate la debitele stabilite prin procesul-verbal din 20 martie 2002, care a fost menținut de instanța de fond.
în concluzie, a cerut prima recurentă, trebuia ca instanța de fond să respingă opiniile expertului contabil și, cum procesul-verbal din 20 martie 2002 a fost menținut, acțiunea trebuia respinsă în întregime.
2. SC A.P. SRL Luduș, prin administrator judiciar SC G.M. SRL Târgu Mureș, care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că, în mod greșit instanța de fond nu a analizat legalitatea și temeinicia primului proces-verbal, încheiat la data de 20 martie 2002, care nu i-a fost comunicat de către organul de control, acest proces-verbal fiind depus, odată cu procesul-verbal din 16 decembrie 2002, la dosarul de lichidare judiciară, ca anexă la o precizare a declarației de creanță făcută de organul creditor.
Recursurile sunt întemeiate.
1. în ceea ce privește primul recurs, susținerile organelor fiscale sunt judicioase, procedeul folosit de instanța de fond fiind lipsit de temei legal, iar reducerea bazei de calcul a majorărilor și penalităților de întârziere pentru perioada 20 martie 2002 - 28 octombrie 2002 este greșită, din moment ce procesul-verbal din 20 martie 2002 și debitele stabilite prin acesta, în raport cu care fuseseră calculate acele majorări și penalități, au fost menținute integral.
2. în ceea ce privește cel de-al doilea recurs;
într-adevăr, potrivit prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor, împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, în vigoare la data respectivă, contestația formulată în temeiul acestei ordonanțe se depune în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al acestuia.
Or, recurenta-reclamantă a susținut în mod constant că procesul-verbal din 20 martie 2002 nu i-a fost comunicat de către organul fiscal care l-a încheiat, împrejurare care nu a fost cercetată de instanța de fond și în raport cu care putea ajunge la concluzia la care a ajuns, ori putea constata că societatea comercială se afla încă în termen să-l conteste.
Faptul că recurenta-reclamantă a luat ulterior cunoștință de conținutul acestui proces-verbal, nu poate avea semnificația juridică a comunicării actului administrativ, cu consecința calculării termenului prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, de la acea dată.
Este necontestat că recurenta-reclamantă este parte a raportului juridic de drept fiscal născut prin încheierea acelui proces-verbal, act administrativ pe care organul de control era obligat să i-l comunice nemijlocit, în condițiile O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data respectivă.
Astfel fiind, cel de-al doilea recurs este și el întemeiat, ambele recursuri fiind admise, sentința atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă, pentru rejudecare, în raport cu dezlegările date mai sus și cu modul în care se invocă nelegalitatea procesului-verbal din 20 martie 2002, pe cale directă ori pe cale de excepție în cadrul cererii de anulare a deciziei nr. 257/2003 și a procesului-verbal din 16 decembrie 2002, la baza căruia s-a aflat primul proces-verbal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5194/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5190/2005. Contencios → |
|---|
