ICCJ. Decizia nr. 5196/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1208 din 4 aprilie 2004, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 1167 din 2 februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 23 septembrie 2002, iar nu cu data de 1 februarie 2005.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 801 din 26 aprilie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov. A anulat hotărârea nr. 1167 din 2 februarie 2005, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 mai 1950 - 4 decembrie 1953, începând cu data de 1 octombrie 2002.
în motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, prin cererea înregistrată la pârâtă, cu nr. 4942 din 23 septembrie 2002, cerând ulterior pârâtei, la data de 31 ianuarie 2005, reanalizarea cererii depusă inițial.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că cererea depusă inițial de reclamant și înregistrată cu nr. 4942 din 23 septembrie 2002, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, a fost respinsă prin hotărârea nr. 4942 din 9 septembrie 2003, pentru neprezentarea de reclamant, a fișei de evidență militară. Hotărârea a rămas definitivă prin necontestare. Soluționând noua cerere a reclamantului din 31 ianuarie 2005, prin hotărârea nr. 1167 din 2 februarie 2005, pârâta a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 309/2002, cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, respectiv de la 1 februarie 2005.
Ca atare, susține recurenta, greșit instanța de fond, admițând acțiunea reclamantului, a dispus acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este fondat.
Se reține că reclamantul A.A. nu a contestat hotărârea nr. 4942 din 9 septembrie 2003, emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea sa din 23 septembrie 2002, această hotărâre rămânând definitivă.
Pârâta a acordat în mod corect drepturile pretinse de reclamant, prin cererea înregistrată la pârâtă, sub nr. 1167 din 31 ianuarie 2005, în baza înscrisurilor doveditoare anexate, respectiv cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, respectiv de la 1 februarie 2005, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 309/2002.
Ca atare, greșit instanța de fond a hotărât acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 octombrie 2002, în considerarea unei cereri depusă de reclamant, respinsă de pârâtă și necontestată de reclamant.
în concluzie, a fost admis recursul declarat de pârâtă, a fost casată sentința atacată și pe fond a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5199/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5194/2005. Contencios → |
|---|
