ICCJ. Decizia nr. 5197/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 824 din 27 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.V.G. și a anulat Ordinul nr. 69 din 26 ianuarie 2005, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, care a fost obligată să emită un nou ordin privind salarizarea reclamantului, corespunzătoare funcției publice de consilier și gradul profesional superior, conform Legii nr. 161/2003 și cu plata drepturilor bănești cuvenite.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005 s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică de inspector, clasa I, gradul profesional "asistent", treapta 1 de salarizare, potrivit prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că anterior fusese reîncadrat, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, în funcția publică de consilier, gradul profesional "superior", astfel că prin reîncadrarea realizată prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005 a fost retrogradat în grad profesional, fiindu-i, astfel, încălcat un drept câștigat.
în considerentele soluției, instanța de fond a motivat, în esență, că Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005 este nelegal, deoarece reîncadrarea realizată prin acest act administrativ încalcă principiul dreptului câștigat, retrogradarea într-un grad profesional fiind o sancțiune administrativă care poate fi aplicată în condițiile Legii nr. 188/1999.
A mai reținut că Ordinul nr. 69 din 26 ianuarie 2005 încalcă prevederile generale și spiritul O.U.G. nr. 92/2004, care reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
împotriva acestei soluții a formulat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, care a invocat prevederile art. 304 pct. 4, 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut:
1. instanța de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, ignorând prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004 (art. 304 pct. 9);
2. instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de Autoritatea Națională a Vămilor, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 6 și art. 45 lit. c) din O.U.G. nr. 92/2004 (art. 304 pct. 10);
3. instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, înlăturând dispozițiile imperative ale prevederilor O.U.G. nr. 92/2004 (art. 304 pct. 4);
4. hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei (art. 304 pct. 7);
Recursul este întemeiat.
Prin O.U.G. nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, urmărindu-se crearea premiselor pentru aplicarea din anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, crearea unei ierarhizări pe categorii, clase și grade profesionale și salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanța și complexitatea atribuțiilor din fișa postului.
Astfel, prin art. 6 alin. (1) - (9) din O.U.G. nr. 92/2004 s-a prevăzut reîncadrarea funcționarilor publici de execuție, în grade profesionale și trepte de salarizare, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcției publice.
De asemenea, prin art. 7 alin. (1) - (9) din aceeași ordonanță de urgență, s-a prevăzut salarizarea funcționarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau potrivit O.U.G. nr. 82/2004 și cu gradele profesionale și treptele de salarizare corespunzătoare funcțiilor de conducere, la care se adaugă indemnizațiile de conducere.
Prin Ordinul nr. 69/2005, emis de șeful Autorității Naționale a Vămilor, s-a dispus, începând cu 1 ianuarie 2005, reîncadrarea funcționarilor publici din aparatul central al Autorității Naționale a Vămilor în funcțiile publice redate în dreptul fiecăruia, beneficiind de salariile de bază corespunzătoare, potrivit anexei care face parte din ordinul respectiv.
Astfel, reclamantul, care potrivit O.U.G. nr. 82/2004, era salarizat la 1 noiembrie 2004, pentru funcția publică de execuție de inspector de specialitate, categoria A, clasa a III-a, gradul 1, a fost reîncadrat potrivit O.U.G. nr. 92/2004, în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional "asistent", treapta 1 de salarizare, înregistrând o creștere salarială de 1.372.800 ROL.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, funcționarii publici de execuție salarizați potrivit O.U.G. nr. 82/2004, la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 1, se reîncadrează în gradul profesional "asistent" și beneficiază de salariul de bază prevăzut în Anexele nr. I - IV pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional "asistent", treapta 1 de salarizare.
Or, prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69/2005, reîncadrarea și salarizarea reclamantului s-a realizat întocmai potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2004, actul administrativ fiind, deci, emis pe baza și în executarea în concret a legii.
De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond, că ordinul atacat ar aduce atingere principiului stabilității funcției publice, din moment ce reîncadrarea în noile funcții s-a dispus prin lege, prin O.U.G. nr. 92/2004, ale cărei prevederi nu au fost declarate neconstituționale, iar Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69/2005 este conform cu această ordonanță de urgență.
Totodată, este lipsită de temei și concluzia că ordinul atacat ar retroactiva, indicarea datei de 1 ianuarie 2005 fiind conformă cu dispozițiile legale, reîncadrarea și salarizarea prevăzute de O.U.G. nr. 92/2004 fiind pentru anul 2005.
De altfel, Curtea Constituțională, soluționând mai multe excepții de neconstituționalitate care au vizat prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004, a statuat că atât încadrarea, prin lege, a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, cât și salarizarea conform acestei încadrări, nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege, cum s-a întâmplat în cazul O.U.G. nr. 92/1994.
De asemenea, a mai precizat Curtea Constituțională, pe drept cuvânt și riguros științific, că ține de opțiunea liberă a legiuitorului, încadrarea în categorii, clase și grade profesionale a funcționarilor publici, fără ca aceasta să reprezinte o retrogradare.
în concluzie, recursul a fost admis, sentința atacată a fost casată, iar acțiunea a fost respinsă pentru considerentele de mai sus, Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 69 din 26 ianuarie 2005 fiind legal.
← ICCJ. Decizia nr. 5205/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5198/2005. Contencios → |
---|