ICCJ. Decizia nr. 52/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 52/2005

Dosar nr. 4184/2004

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 3830 din 24 septembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea în favoarea ei, a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului, născut în perioada de refugiu a părinţilor săi.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 122/CA/2004 - PI din 16 februarie 2004, a admis acţiunea introdusă de reclamanta C.P., a anulat hotărârea nr. 3830 din 24 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada că soţul ei s-a născut în refugiul părinţilor, datorită persecuţiilor etnice din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, iar copiii născuţi în timpul refugiului, dobândesc acelaşi statut cu al acestora.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond nu este legală, întrucât nici în OG nr. 105/1999 şi nici în modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr. 189/2000 şi, respectiv, prin Legea nr. 367/2001, nu se face vorbire de persoanele care s-au născut în timpul în care părinţii au fost strămutaţi sau refugiaţi.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Nu se contestă că soţul reclamantei s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, la data 9 august 1941.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Ca atare, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat de pârâtă este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 1 lit. c) şi art. 3 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 122/CA/2004 - PI din 16 februarie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 52/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs