ICCJ. Decizia nr. 5265/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5265/2005
Dosar nr. 2183/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 aprilie 2004, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 10672 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor legii sus-menţionate, cu toate că a dovedit că este îndreptăţit să primească drepturile compensatorii, fiind născut în timpul refugiului părinţilor săi.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 634 din 12 mai 2004, a respins, ca tardivă, acţiunea reclamantului, reţinând că înregistrarea cererii la 16 aprilie 2004, în raport cu data comunicării hotărârii contestate, în martie 2003, s-a făcut cu depăşirea termenului legal prevăzut.
Recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva sus-menţionatei sentinţei a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1564 din 10 martie 2005, sentinţa fiind casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea ataşării dovezii de comunicare a hotărârii contestate, pentru a se putea verifica incidenţa prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 322 din 23 mai 2005, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 10672 din 12 iunie 2003, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 16 ianuarie 1945 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2004.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut că reclamantul s-a născut la data la care părinţii săi erau refugiaţi, din motive etnice, din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere, statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de G.G.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus-menţionate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.
Situaţia de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv copia extras din registrul stării civile pentru născuţii pe anul 1945, copia actului de naştere al reclamantului şi buletinul de identitate al acestuia.
Interpretarea dată de instanţă este legală şi nu adaugă la lege.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 322 din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5264/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5266/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|