ICCJ. Decizia nr. 5267/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5267/2005
Dosar nr. 2188/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16054 din 10 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamantul a arătat că în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii, deşi a dovedit că în perioada septembrie 1940 - martie 1945, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, ocupată de autorităţile hortyste, din cauza persecuţiilor pe criterii etnice.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 310 din 12 mai 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.
Instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a admis acţiunea, fără nici un temei legal, întrucât schimbarea domiciliului în luna iunie 1940, nu a constituit o modalitate de persecuţie etnică, la acea dată nefiind instaurate în România, regimurile de ocupaţie prevăzute în actul normativ reparatoriu.
Critica formulată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În mod eronat, recurenta susţine că intimatul-reclamant nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţia autentică a martorului L.Ş. rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, împreună cu mama, intimatul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, satul Bedeciu, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj, în localitatea Mărceşti, comuna Râşca, rămasă sub administraţia Statului Român, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate asupra populaţiei române de către autorităţile de ocupaţie, după Dictatul de la Viena.
În ceea ce priveşte data schimbării domiciliului în luna iunie 1940, este evident, în raport cu conţinutul declaraţiei, că aceasta este indicată greşit, având în vedere că martorul prezintă împrejurările istorice care au determinat părăsirea domiciliului şi, care nu puteau avea loc decât ulterior, când s-a instaurat regimul de dominaţie.
Eroarea este evident neintenţionată şi se datorează vârstei înaintate a martorului şi distanţei mari în timp faţă de momentul săvârşirii faptului relatat, aşa cum s-a arătat prin înscrisul de la dosar.
De altfel, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, martorului însuşi, aflat în aceeaşi situaţie cu intimatul, i-a fost recunoscută calitatea de refugiat şi i-au fost acordate drepturile prevăzute de lege.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar şi de prevederile Legii nr. 189/2000, invocate mai sus, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, considerent pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 310 din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5266/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5268/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
