ICCJ. Decizia nr. 5326/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5326/2005
Dosar nr. 2314/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dolj, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 10507 din 7 martie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 12 ianuarie 1959 - 30 decembrie 1960 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce se dovedeşte cu livretul militar şi că greşit, comisia nu a constatat că perioada respectivă îndeplineşte cerinţele Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 240 din 26 mai 2005, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 10507 din 3 martie 2005 şi pe cale de consecinţă, constatând că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 12 ianuarie 1959 - 30 decembrie 1960. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, aceste drepturi, începând cu data de 1 martie 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că „precaritatea evidenţelor nu poate constitui cauză de pierdere a drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, care se constituie în regim reparator pentru cei care, din diferite motive, au fost supuse în perioada tinereţii, la muncă, care avea caracter forţat".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Dolj, criticând sentinţa, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că „nu există precaritate a detaşamentelor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci doar o altă interpretare a Legii nr. 309/2002, lărgindu-se caracterul de muncă forţată, şi asupra altor activităţi de muncă prestate în cadrul sistemului armatei române".
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele următoare:
Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi: persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de Pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 0245 Piteşti.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, şi nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie este aceea ca acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
În cauză, din adresa nr. A/452 din 4 martie 2003, emisă de Serviciul Arhive şi Documentare Militară din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale rezultă că în perioada 1950 - 1961, Direcţia Generală a Serviciului Muncii a funcţionat ca instituţie civilă în afara armatei, fiind iniţial subordonată Ministerului Construcţiilor şi că militarii care au menţionat în livret că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare, nu au făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci au prestat activităţi de muncă în cadrul armatei române.
Astfel, din livretul militar al reclamantului C.I., rezultă că a satisfăcut stagiul militar în U.M. 01659 unităţi căi ferate, şi nu în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Aşa fiind, în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002 a respins solicitarea petentului, de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ, pe perioada 12 ianuarie 1959 - 30 decembrie 1960.
Faţă de considerentele sus menţionate, recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis şi a se modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul C.I., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 240 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5325/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5327/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
