ICCJ. Decizia nr. 5329/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5329/2005
Dosar nr. 2321/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 1117/2005 şi obligă pârâtele să-i recunoască drepturile ce i se cuvin soţului său, defunctul P.D., pe perioada 10 martie 1951 - 9 martie 1954.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 10 martie 1951 - 9 martie 1954, soţul său a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, situaţie ce se dovedeşte cu livretul militar şi că greşit, comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerinţele Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 188 din 5 mai 2005, a admis acţiunea reclamantei, şi pe cale de consecinţă, a anulat hotărârea nr. 1117 din 24 ianuarie 2005, constatând că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 10 martie 1951 - 9 martie 1954. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde aceste drepturi, reclamantei, începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că „din livretul militar" depus de reclamantă, rezultă că în perioada 10 martie 1951 - 9 martie 1954, soţul său a prestat serviciul militar în construcţii, deci nu a avut calitate de soldat în armată, fiind folosit la muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, criticând sentinţa, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a sesizat faptul că este vorba de două categorii de persoane care au efectuat armata la muncă, beneficiarii Legii nr. 309/2002 fiind numai persoanele care nu au înscrisă în livretul militar, menţiunea „unitate militară". A mai susţinut că militarii care au menţionat în livret că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare, au prestat activităţi în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Conform prevederilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 0245 Piteşti.
Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, şi nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie este aceea ca acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 309/2002, soţia celui decedat din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile legii, va primi indemnizaţie lunară egală cu 50% din indemnizaţia ce s-ar fi cuvenit soţului decedat, în condiţiile art. 2, dacă ulterior nu s-a căsătorit.
Normele metodologice nr. 1114/2002, elaborate pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, prevăd la art. 6 pct. 1, că dovada încadrării în prevederile Legii nr. 309/2002, se face cu unul din următoarele acte: livret militar, adeverinţă eliberată de Centrele militare judeţe sau de U.M. 02405 Piteşti.
Din livretul militar seria Dr. nr. 069929, depus în copie la dosar, de către reclamantă, rezultă că soţul acesteia a efectuat stagiul militar la U.M. 03918, în perioada 10 martie 1951 - 9 martie 1954, unitate militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, şi nu Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Pe de altă parte, potrivit adresei nr. 452 din 4 martie 2003, emisă de Serviciul Arhive şi Documentare Militară din cadrul Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, militarii care au menţionat în livret că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare, nu au făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, ci au prestat activităţi în cadrul armatei române.
Faţă de aceste considerente, recursul apare ca fondat, astfel că urmează a fi admis şi a se modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 188 din 5 mai 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei P.M., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5328/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5330/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|