ICCJ. Decizia nr. 5346/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 24 octombrie 2003 și precizată ulterior, reclamantul T.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu comuna Frumosu, județul Suceava și Consiliul Local al acestei comune, să se dispună anularea procesului-verbal de licitație nr. 1262 din 26 septembrie 2002, ca nelegal.
Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 580 din 1 aprilie 2004, a respins acțiunea, reținând că în cauză operează excepția de autoritate a lucrului judecat.
Soluția respectivă a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia civilă nr. 317 din 7 octombrie 2004, a respins recursul reclamantului, ca nefondat.
împotriva acestei din urmă hotărâri, T.M. a formulat la 14 octombrie 2004, o contestație în anulare.
Prin decizia nr. 515 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea de retractare.
Și ultima hotărâre a fost atacată cu recurs de către T.M.
Recursul este, însă, inadmisibil, deoarece vizează o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată de curtea de apel, ca instanță învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată în cauză.
Ținând seama de această împrejurare, precum și de prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată, s-a dispus respingerea recursului, ca inadmisibil.
← ICCJ. Decizia nr. 5338/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5340/2005. Contencios → |
---|