ICCJ. Decizia nr. 5341/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 23 august 2002, SC G. SA Baraolt a chemat în judecată Oficiul Concurenței din subordinea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestei autorități publice să avizeze tarifele fundamentale solicitate cu adresa nr. 248 din 17 mai 2001, urmând ca ajustările ulterioare să se aplice la aceste tarife, și nu la cele avizate în cursul lunii decembrie 2001.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după data de 15 martie 2001, ca urmare a reducerii producției de apă, determinată de sistarea definitivă a furnizării energiei termice în orașul Baraolt, județul Covasna, a cerut pârâtului să aplice prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 36/2001, precum și avizarea tarifelor la apă și canalizare, astfel cum au fost aprobate de autoritatea administrației publice locale competente.
Dar, în mod nejustificat, pârâtul a avizat tarifele în temeiul art. 2 al ordonanței, și nu a art. 4, cum se solicitase, pentru ca societatea comercială să poată funcționa în condiții normale.
Prin sentința nr. 88/F din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7828 din 26 octombrie 2004, a admis recursul declarat de reclamanta SC G. SA Baraolt și a casat sentința mai sus menționată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.
S-a reținut că în mod greșit, pârâtul a apreciat că societatea comercială nu s-ar regăsi în cazurile de excepție prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 36/2001, care să justifice cererea sa pentru ajustarea prețurilor și tarifelor practicate la consumul de apă. Că, începând din anul 2003, avizarea prețurilor la apa potabilă și a tarifelor la canalizare a trecut din competența Oficiului Concurenței din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în cea a A.N.R.S.P.G.C., care a și procedat la avizarea nivelurilor tarifelor solicitate de reclamantă, cu adresa nr. 85 din 7 martie 2003.
Prin aceeași hotărâre, înalta Curte a dat îndrumarea instanței de trimitere, să pună în vedere societății comerciale, să-și precizeze obiectul acțiunii, în mod neechivoc.
întrucât la adresa nr. 248 din 17 mai 2001, pârâtul a răspuns, eliberând avizul nr. 2218 din 22 august 2001, care nu concordă, însă, situației reale a agentului economic, ce se încadrează în dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 36/2001, s-a mai cerut aceleiași instanțe, să stabilească dacă reclamanta cere anularea acestui înscris ori înțelege să formuleze și alte pretenții.
în fond, după casare, SC G. SA Baraolt a depus o precizare a obiectului acțiunii, prin care a cerut anularea avizului nr. 2218 din 22 august 2001, emis în baza art. 2 din ordonanță și obligarea pârâtului să emită un nou aviz, conform art. 4 al aceluiași act normativ.
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 58/F din 10 mai 2005, a admis în parte acțiunea precizată, anulând avizul nr. 2218 din 22 august 2001 și obligând pe pârâtul Oficiul Concurenței, să emită un nou aviz în favoarea reclamantei, cu aplicarea art. 4 din O.U.G. nr. 36/2001.
Celălalt capăt de cerere având ca obiect pretenția reclamantei pentru avizarea prețurilor propuse prin adresa nr. 248 din 17 mai 2001, a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a avut în vedere rezolvarea dată în cauză unei probleme de drept prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 7828/2003, conform căreia cererii reclamantei îi erau aplicabile prevederile art. 4, și nu cele cuprinse în art. 2 din O.U.G. nr. 36/2001.
De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Covasna, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Recurenții au susținut că această hotărâre este nelegală, deoarece Oficiul Concurenței din cadrul Ministerului Finanțelor Publice nu are competența legală de a emite un nou aviz pentru tarife, astfel cum s-a dispus prin sentință. Că, urmare a modificărilor realizate prin O.G. nr. 32/2002, O.G. nr. 35/2003 și H.G. nr. 1591/2002, prețurile și tarifele serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare se pot stabili numai cu avizul A.N.R.S.P.G.C., autoritate publică aflată în subordinea Ministerului Administrației Publice.
Pe de altă parte, prețurile avizate de Oficiul Concurenței, cu avizul nr. 2218/2001, au fost valabile până la ajustarea lor cu avizul nr. 3553 din 18 septembrie 2001, adică mai puțin de o lună, după care au urmat alte avize de ajustare, la intervale de cca. 3 - 4 luni, fapt menționat în întâmpinare.
Având în vedere intervalul de timp redus în care s-au practicat prețurile din avizul nr. 2218/2001, anularea acestuia de către instanță și emiterea unui nou aviz pentru intervalul 22 august - 18 septembrie 2001, este lipsită de interes și finalitate practică.
Recursul este nefondat.
Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin decizia nr. 7828 din 26 octombrie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința instanței de fond, trimițând cauza, pentru rejudecare, în vederea precizării de către reclamantă, a obiectului acțiunii în contencios administrativ.
Totodată, s-a stabilit că în mod eronat, prima instanță și-a însușit apărarea pârâtului, în legătură cu incidența prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 36/2001, și nu a celor conținute în art. 4 al aceleiași ordonanțe.
Dezlegarea dată problemei de drept era obligatorie pentru instanța de trimitere, conform art. 315 C. proc. civ. și acțiunea intentată pârâtului trebuia admisă, în limitele menționate în sentință, indiferent de reglementarea instituită ulterior și de atribuțiile conferite în materie, A.N.R.S.P.G.C., din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Având în vedere că lipsa de valabilitate a unui act administrativ de autoritate operează extunc, din momentul emiterii sale, se apreciază că, admițând acțiunea în parte și anulând avizul nr. 2218 din 22 august 2001, care a produs efecte juridice până în momentul desființării, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Față de considerentele expuse în cele ce preced și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, ce ar putea fi invocate chiar din oficiu, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a fost respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5352/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5338/2005. Contencios → |
|---|
