ICCJ. Decizia nr. 5347/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5347/2005
Dosar nr. 2421/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 13 aprilie 2005, reclamantul M.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, să se dispună anularea hotărârii nr. 1943 din 15 martie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că se consideră îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, întrucât în perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945 s-a refugiat din localitatea de domiciliu, comuna Corni, judeţul Botoşani, în localitatea Albeşti, judeţul Argeş.
Prin sentinţa civilă nr. 108/CA din 6 iunie 2005, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, menţinând hotărârea nr. 1943 din 15 martie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că refugierea reclamantului s-a produs în acelaşi teritoriu, care nu a fost cedat altui stat, din judeţul Botoşani, în judeţul Argeş, nefiind dovedită persecuţia etnică.
Instanţa de fond a concluzionat că în perioada respectivă, Statul, datorită înaintării frontului dinspre Răsărit şi în perspectiva ocupării teritoriului de către trupele sovietice, a evacuat populaţia, cu scopul de a o proteja şi nicidecum de a o persecuta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul M.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că evacuarea s-a efectuat cu sprijinul trupelor de jandarmi, criticându-se faptul că instanţa de fond a respins acţiunea, pe considerentul că evacuarea s-a făcut într-un teritoriu neocupat, situaţie întâlnită şi în alte provincii româneşti. Totodată, reclamantul consideră că îndeplineşte condiţiile legale pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Prin întregul material probator administrat, reclamantul a făcut dovada că întruneşte cerinţele Legii nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act normativ.
Astfel, reclamantul a probat refugierea din localitatea de domiciliu, în localitatea Albeşti, judeţul Argeş, cu statut de refugiat.
Cum nici una dintre prevederile Legii nr. 189/2000 nu condiţionează stabilirea calităţii de refugiat, de faptul că refugierea trebuia să se fi făcut într-un teritoriu ocupat, urmează să se constate că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care a exclus reclamantul de la beneficiul drepturilor conferite prin OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi admis, a se modifica sentinţa atacată şi a se admite acţiunea reclamantului, dispunându-se anularea hotărârii nr. 1943 din 15 martie 2005, a Casei Judeţene de Pensii Iaşi şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1944 - martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.R. împotriva sentinţei civile nr. 108/CA din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa şi pe fond, admite acţiunea formulată de reclamant.
Anulează hotărârea nr. 1943 din 15 martie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, pe care o obligă să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1944 - martie 1945, începând cu 1 octombrie 2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5344/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... | ICCJ. Decizia nr. 5361/2005. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
