ICCJ. Decizia nr. 5361/2005. Contencios. Excepţie de nelegalitate - a prederilor art. 20 Cap.V din Normele de aplicare a Legii nr.19/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5361/2005
Dosar nr. 3507/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 282/CA/2005 - PI din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia cu care a fost sesizată prin încheierea din 26 mai 2005 din dosarul civil nr. 674/2005, al Curţii de Apel Oradea, cerere formulată de recurentul C.J., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
S-a constatat că prevederile pct. 20 cap. V din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000, emise la 4 mai 2001, de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, sunt nelegale, contravenind prevederilor art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000, sunt contradictorii cu dispoziţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000 şi chiar adaugă la lege, pentru că din interpretarea prevederilor pct. 20 cap. V ar rezulta că pensia de urmaş s-ar acorda numai copiilor care urmează cursurile unei singure instituţii de învăţământ universitar corespunzătoare nivelului de învăţământ superior, până la terminarea cursurilor primei instituţii, dacă urmează cursurile mai multor instituţii de învăţământ universitar de la acelaşi nivel, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Condiţia de a urma cursurile unei singure instituţii de învăţământ universitar, creată de norme, conduce la o delimitare pe criterii sociale şi materiale între copiii orfani şi cei ai căror părinţi sunt în viaţă, în ceea ce priveşte dreptul legal de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ a tuturor cetăţenilor ţării, garantat prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, a învăţământului, precum şi în ce priveşte obligaţia asigurării aceloraşi drepturi tuturor beneficiarilor sistemului public, indiferent de nivelul de învăţământ ale căror cursuri le urmează.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Primul recurent susţine, în esenţă, că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică, mărginindu-se la o interpretare restrictivă a textului de lege, normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, nefăcând o adăugare la lege.
Aceasta, pentru că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 19/2000, pensia de urmaş reprezintă un venit de înlocuire de care beneficiază urmaşul, până la data când poate desfăşura o activitate profesională, acest moment fiind cel în care şi-a finalizat studiile universitare.
Cel de-al doilea recurent critică soluţia, susţinând că este dată cu aplicarea greşită a legii, art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, menţionând că, copiii au dreptul la pensie de urmaş, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, iar potrivit art. 70 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, studiile aprofundate de specialitate sunt o formă de învăţământ postuniversitar, reclamantul aflându-se în această ultimă situaţie, astfel că nu este îndreptăţit la acordarea pensiei de urmaş.
Recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor este tardiv, iar cel declarat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este nefondat.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, „recursul se declară în 48 ore de la pronunţare sau de la comunicare", ceea ce înseamnă că pentru partea prezentă, termenul curge de la pronunţare, iar pentru cea lipsă la judecata fondului, de la comunicare.
În speţă, Casa Judeţeană de Pensii Bihor a fost prezentă la judecarea în primă instanţă a excepţiei de nelegalitate, potrivit menţiunilor făcute în practicaua sentinţei, astfel că recursul declarat de aceasta, la 29 septembrie 2005, este tardiv, sentinţa fiind pronunţată la 19 septembrie 2005.
Pe cale de consecinţă, recursul se va respinge ca tardiv formulat, nemaifiind, astfel, necesară examinarea pe fond a sentinţei recurate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, se constată că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a textului de lege, ce s-a solicitat a fi constatat nelegal - pct. 20 cap. V din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000 şi în mod just a reţinut că. de fapt. aceasta adaugă la lege, contravenind dispoziţiilor art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, text de lege care stabileşte doar condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească copilul. ca să beneficieze de pensie de urmaş. şi anume. să-şi continue studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii şi să nu depăşească vârsta de 26 de ani până la terminarea acestora.
Nu face referire textul de lege, nici la nivelul de învăţământ şi nici la numărul instituţiilor de învăţământ ale căror cursuri pot fi urmate.
Concluzia care se desprinde din interpretarea prevederilor pct. 20 cap. V din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, în sensul că pensia de urmaş s-ar acorda numai copiilor care urmează cursurile unei singure instituţii de învăţământ universitar, este în discordanţă cu prevederile art. 66 lit. b) din lege şi, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, produce consecinţe în plan social şi material, generând o discriminare între copiii orfani, beneficiari ai pensiei de urmaş şi cei ai căror părinţi sunt în viaţă.
Este cert, deci, că respectivele norme nu se limitează la a explicita modalitatea de punere în executare a legii, ele tinzând la modificarea înţelesului dispoziţiei legale, astfel încât în mod corect instanţa a constatat că sunt nelegale, contravenind prevederilor art. 6 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Pentru toate aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în cauză avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 232/CA/2005 - PI din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de şi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5347/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5362/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
|---|
