ICCJ. Decizia nr. 5362/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5362/2005
Dosar nr. 2269/2005
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 23 noiembrie 2004, reclamantul S.Ş. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea hotărârii emisă de acesta, HG nr. 1535/2004, privind deschiderea consulatelor generale ale României la Vrsac - Serbia şi Muntenegru, Sevilia - Regatul Spaniei şi a agenţilor consulare la Trieste şi Torino şi Republica Italiană.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că hotărârea este nelegală, fiind emisă anterior decretului prezidenţial de înfiinţare a prevederilor de Lege nr. 37/1991.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, Ministerul Afacerilor Externe care a solicitat pe cale de excepţie, respingerea acţiunii, ca fiind lipsită de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 707 din 15 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca fiind lipsită de interes, reţinând pentru aceasta că reclamantul nu a făcut dovada interesului legitim personal şi cu atât mai puţin, a vătămării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, S.Ş., motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti se află în contradicţie cu Normele constituţionale ce recunosc dreptul oricărui cetăţean de a se adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor sale şi a intereselor legitime.
În opinia recurentului, acest interes legitim trebuie coroborat cu dreptul constituţional de acces la informaţiile de interes public, astfel încât în măsura în care acestea nu sunt corecte, să permită cetăţeanului să se adreseze instanţelor de judecată.
Astfel fiind şi cum în cauză HG nr. 1535/2004 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 37/1991, interesul anulării ei este evident.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la momentul sesizării instanţei de contencios, de către reclamant: „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Dispoziţia ca atare a căpătat o semnificaţie mai largă ca urmare a modificării Constituţiei care, potrivit art. 21, consacră principiul după care „orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Cu alte cuvinte, în sensul acestui text, instanţa de contencios administrativ trebuie să se pronunţe şi prin prisma interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv.
Cum, însă, în dreptul public, conceptul de drept subiectiv îl implică şi pe cel de interes legitim, existenţa acestuia din urmă şi eventuala sa vătămare nu pot fi analizate în absenţa dreptului subiectiv preexistent, pe care legea îl recunoaşte şi pe care autoritatea administrativă este obligată să-l respecte.
Astfel fiind şi având în vedere obiectul cererii reclamantului, legal şi temeinic, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acesta nu a făcut dovada dreptului subiectiv şi a interesului legitim individual, direct şi explicit şi nici a vătămării aduse acestora, sesizarea instanţei de contencios, pentru anularea HG nr. 1535/2004, fiind determinată de considerente de ordin general.
Invocarea unor principii constituţionale, cum ar fi cele privind liberul acces la justiţie şi dreptul la informaţie, nu pot suplini obligaţia legală a reclamantului de a se conforma dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, în sensul dovedirii dreptului său interesului vătămat, cu atât mai mult, cu cât, chiar prin Constituţie se condiţionează sesizarea instanţei de contencios, de dovedirea vătămării dreptului său în interesul legitim.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 707 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5361/2005. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 5363/2005. Contencios. Anularea rezultatului... → |
|---|
