ICCJ. Decizia nr. 5436/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5436/2005
Dosar nr. 363/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 februarie 2004, reclamanta SC T.I. SRL Giurgiu a chemat în judecată pe pârâta A.R.R. Bucureşti, pentru refuzul acesteia de a elibera un nou carnet de foi Interbus.
La data de 8 martie 2004, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită anularea actului administrativ emis de pârâtă la data de 3 martie 2004, prin care se refuză eliberarea unui nou carnet de foi Interbus şi se anulează reclamantei, dreptul de a efectua transporturi ocazionale internaţionale liberalizate de persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 3029/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect, reţinându-se că pârâta a emis 2 documente de control Interbus, nr. 2081 din 10 martie 2004 şi nr. 2584 din 23 iulie 2004, în vederea desfăşurării activităţii de transport rutier ocazional internaţional de persoane.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat că cele două documente au fost emise în baza sentinţei civile nr. 25/2004, a Tribunalului Giurgiu, prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ nr. 5324/2004, emis de A.R.R. şi obligarea acesteia de a elibera un nou document Interbus până la soluţionarea cauzei privind fondul pricinii.
S-a mai precizat că la data judecării, 25 noiembrie 2004, reprezentantului reclamantei i s-a limitat cuvântul şi nu a putut solicita daunele care i-au fost provocate ca urmare a neeliberării la timp a documentului solicitat pârâtei.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că A.R.R. a emis reclamantei-recurente, două documente de control Interbus, cu nr. 2081 din 10 martie 2004 şi nr. 2584 din 23 iulie 2004. Ulterior, A.R.R. a emis al treilea document, cu nr. 3398 din 4 aprilie 2005.
Chiar dacă primul document de transport a fost eliberat în baza sentinţei civile nr. 25/2004, a Tribunalului Giurgiu şi chiar dacă şi celelalte documente ar fi fost eliberate în baza aceleiaşi sentinţe civile, aspectul nu are relevanţă pentru admiterea susţinerilor recurentei.
Aceasta a beneficiat de cele trei documente şi a efectuat transporturi în baza lor, astfel încât acţiunea este lipsită de obiect. Prin eliberarea documentelor de transport, intimata a recunoscut recurentei, dreptul de a efectua transporturi ocazionale internaţionale liberalizate de persoane, transporturi pe care aceasta le-a şi efectuat.
Cât priveşte cererea de despăgubiri, aceasta trebuia formulată prin acţiune şi nu cu ocazia soluţionării cauzei, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Referitor la motivele de recurs, acestea nu vor fi analizate, fiind formulate tardiv, la data de 15 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.I. SRL Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 3029 din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Contencios. Anulare acte de control... | ICCJ. Decizia nr. 5438/2005. Contencios. Completare sentinţă... → |
---|