ICCJ. Decizia nr. 5439/2005. Contencios

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 211/CA/F din 16 mai 2005, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, repunerea în termenul de contestare a hotărârii nr. 3304 din 23 iulie 2003, emisă de pârâtă, anularea acestei hotărâri și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 83/F din 28 iunie 2005, a respins cererea de repunere în termenul de contestare a hotărârii nr. 3304 din 23 iulie 2003, formulată de reclamantul S.A. A admis excepția de tardivitate a formulării acțiunii în contencios administrativ de către reclamantul sus menționat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a respins acțiunea formulată de reclamantul S.A., ca tardiv formulată.

în motivarea soluției s-a reținut că din actele dosarului rezultă dovada comunicării către reclamant, a hotărârii contestate, iar reclamantul nu a făcut dovada imposibilității reale și efective de a contesta în termen, atacând în instanță, hotărârea emisă de pârâtă, după aproape doi ani.

împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul S.A., susținând că nu a cunoscut că trebuia să conteste hotărârea la instanță și că a aflat despre această posibilitate de la colegii săi.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se arată, sub pedeapsa nulității.

întrucât recursul declarat de reclamant a fost depus direct la înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu la Curtea de Apel Brașov, contrar prevederilor art. 302 C. proc. civ., a fost constatat nul.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5439/2005. Contencios