ICCJ. Decizia nr. 5458/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 65 din 31 mai 2005, a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. 863/2004, a fost admisă acțiunea SC C. SRL Brașov, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Brașov, dispunându-se anularea deciziei nr. 176 din 21 iunie 2004, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a procesului-verbal nr. 503 din 24 ianuarie 2003, al Gărzii Financiare Brașov, privind plata sumei de 13.201.227.636 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că nu poate fi considerat venit al societății, suma de 25 miliarde lei, rezultată dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil, întrucât acesta nu reprezintă un act translativ de proprietate.
S-a reținut, de asemenea, că actul nu s-a mai perfectat, faptul generator de T.V.A. nemaiexistând, întrucât prin sentința civilă nr. 1089 din 10 septembrie 2004, a Tribunalului București, s-a stabilit că tranzacția s-a efectuat doar scriptic, iar suma de 25 miliarde lei nu a fost încasată efectiv.
A reținut instanța că organele de control au aplicat greșit dispozițiile art. 4 lit. c) și ale art. 12 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, întrucât suma de 25 miliarde lei, reprezentând un avans neîncasat, nu constituie venit din vânzarea unui activ, impozitul la această sumă nefiind datorat.
S-a considerat de către instanță că retragerea unui asociat din societate nu constituie o vânzare (cedare) de active, în sensul Legii nr. 82/1991, întrucât scoaterea din evidență a imobilizărilor corporale în curs, aportate și retrase de asociați, se realizează prin alt cont, decât cel de "venituri" astfel încât efectele retragerii asociatului nu sunt generatoare de impozit pe profit.
împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față, intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în baza unui mandat special, cererea fiind legal scutită de plata taxei judiciare de timbru.
în motivare se arată: că instanța a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, considerând că intimata-contestatoare nu datorează T.V.A. și impozit pe profit pentru suma obținută dintr-o tranzacție comercială (vânzare-cumpărare), deși exista dovada nașterii obligațiilor fiscale ale intimatei; că instanța a interpretat greșit și situația de fapt, preluând o împrejurare de fapt din anul 2004, când s-a soluționat un litigiu între reclamantă și un terț, dar ignorând faptul că la încasarea în fapt a sumei de 25 de miliarde de lei (prețul imobilului) cu O.P. nr. 251 din 12 iulie 2001 s-a născut și obligația de plată a T.V.A. și a impozitului pe profit, stabilite în mod corect de către Garda Financiară, la suma de 13.201.227.636 lei (incluzând și majorările de întârziere).
împotriva aceleiași sentințe a declarat în termen recurs, și intimata Garda Financiară - Comisariatul Regional Brașov, cererea fiind legal scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar motivația acesteia având aceeași argumentare în fapt și în drept, ca a primei recurente.
în recurs nu s-au depus acte noi.
Recursurile se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
în fapt:
1. Antecontractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil situat în Brașov, în valoare de 28 de miliarde de lei, s-a încheiat între vânzătoarea SC C. SRL Brașov (intimata-contestatoare) și cumpărătoarea C.I.A. SA, București la data de 12 iulie 2001. Transmiterea proprietății, conform acestui antecontract, a avut loc la data semnării lui, la aceeași dată fiind achitată și suma de 25 de miliarde de lei, cu O.P. nr. 251 din 12 iulie 2001.
2. La data de 24 ianuarie 2003 a avut loc controlul Gărzii Financiare Brașov care a constatat obligațiile fiscale ale societății vânzătoare, și anume, T.V.A. și impozit pe profit aferente actului de vânzare-cumpărare mai sus menționat și contestate acum de către contribuabil.
3. Ulterior, prin sentința civilă nr. 2157 din 13 decembrie 2004, a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. 2430/2004, s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului sus-menționat, fără a se dispune repunerea în situația anterioară.
Din înscrisurile depuse de contestatoare, la instanța de fond, nu rezultă caracterul irevocabil al sentinței sus-menționate.
în drept:
1. Potrivit art. 1295 C. civ., vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.
în speță, conform actului de voință al părților, dar și dispozițiilor legale mai sus redate, dreptul de proprietate s-a transmis la 12 iulie 2001, iar suma de 25 de miliarde de lei (parte din preț) s-a achitat cu ordin de plată la aceeași dată.
2. La data încheierii actului de vânzare-cumpărare erau aplicabile, în materie fiscală, O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A. și O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, acte normative aplicate corespunzător perioadei verificate și de către Garda Financiară.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operațiunile de plată și cele asimilate acestora efectuate de către contribuabili, privind, printre altele transferul proprietăților bunurilor imobile între contribuabili.
Iar conform art. 10 din același act normativ, obligația de plată a T.V.A. ia naștere la data transferului proprietății bunurilor imobile.
în raport cu textele mai sus redate, contestatoarea datora T.V.A. de la data de 12 iulie 2001, astfel încât exonerarea contribuabilului de această taxă, efectuată de prima instanță, este nelegală, ca urmare a greșitei interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2000.
Hotărârea judecătorească intervenită ulterior actului de control nu este relevantă juridic, pe de o parte, întrucât obligația fiscală se născuse anterior și nu putea fi afectată de desființarea convenției părților, contribuabilul care a achitat-o, urmând a fi dezdăunat de partea în culpă pentru anularea actului, iar pe de altă parte, întrucât în mod concret nu s-a făcut dovada caracterului ei irevocabil.
3. Pe cale de consecință la cele sus arătate, și în temeiul O.G. nr. 70/1994, intimata-contestatoare datora și impozitul pe profit pentru tranzacția încheiată cu privire la imobil, legal stabilită prin actul de control.
← ICCJ. Decizia nr. 5446/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5444/2005. contencios → |
---|