ICCJ. Decizia nr. 5448/2005. Contencios. ( înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, daune, interese). Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5448/2005
Dosar nr. 1378/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 octombrie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea înştiinţării nr. 5207 din 6 mai 2003, emisă de pârâtă şi a adresei nr. 3587 din 19 septembrie 2003, emisă de cel de al II-lea pârât, menţinerea valabilităţii Convenţiei nr. 35354 din 19 noiembrie 2002, încheiată de reclamantă, cu Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul OUG nr. 40/2002, care a stabilit scutirea sa de plata majorărilor de întârziere, în sumă de 58.301.955.198 lei şi a penalităţilor de întârziere, în sumă de 1.002.694.807 lei, obligarea pârâtelor să-i recunoască dreptul subiectiv de a beneficia de înlesnirile bugetare prevăzute de ordonanţă, obligarea pârâţilor, la plata dobânzii legale de 47.230.498.667 lei, cu titlu de daune interese, pentru prejudiciul suferit ca urmare a anulării nelegale a convenţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 529 din 17 martie 2004, a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat adresa nr. 3587 din 19 septembrie 2003, a obligat Ministerul Finanţelor Publice să-i recunoască reclamantei, dreptul de a beneficia de înlesnirile bugetare prevăzute de OUG nr. 40/2002, privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere stabilite.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti şi judeţul Ilfov.
În recursul său, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1048/2002, că organul competent să încheie convenţia cu SC P. SA, este Ministerul Finanţelor Publice, iar nu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Măsura retractării facilităţilor a fost luată în virtutea principiului revocabilităţii actelor administrative, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Cu privire la convenţie, s-a arătat că aceasta reprezintă o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, de a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii în realizarea puterii publice, natura juridică a convenţiei fiind de act administrativ de autoritate, iar nu o convenţie civilă.
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili susţine în recurs că, în condiţiile în care actul de retractare a convenţiei a fost menţinut de instanţă, pe considerentele de legalitate şi de oportunitate, soluţia de recunoaştere a dreptului reclamantei, de a beneficia de scutirea acordată iniţial, este contradictorie.
S-a mai arătat că în momentul încheierii Convenţiei nr. 344 din 5 decembrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice nu putea să-i acorde reclamantei, scutirea de plata dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor de întârziere, întrucât, ulterior revocării convenţiei încheiate cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi până la încheierea noii convenţii, a intervenit stingerea unor obligaţii accesorii la bugetul de stat care iniţial, prin Convenţia nr. 35354 din 19 noiembrie 2002 făcuseră obiectul scutirii, măsura instanţei fiind contrară dispoziţiilor OUG nr. 40/2002 şi Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 580/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2669 din 5 aprilie 2005, a respins recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti şi judeţul Ilfov, împotriva sentinţei civile nr. 529 din 17 martie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Instanţa de recurs a reţinut în motivarea deciziei, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 40/2002, pentru recuperarea arieratelor bugetare, la cererea temeinic justificată a debitorilor, creditorii bugetari vor acorda pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare restante la 31 decembrie 2001, inclusiv majorări de întârziere şi penalităţi aferente acestora, calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a ordonanţei, eşalonării, amânării, scutirii sau reducerii de impozite şi taxe, analiza oportunităţii acordării înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, făcându-se pe baza criteriilor de performanţă economico-financiară şi de disciplină fiscală a contribuabililor.
Faţă de prevederile art. 14 din ordonanţă, corect a apreciat instanţa de fond, că reclamanta a îndeplinit criteriile de performanţă economico-financiară.
Contrar obligaţiilor care îi reveneau în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b), coroborate cu dispoziţiile art. 4 pct. 10 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 580/2002, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, de a verifica, analiza şi aviza documentaţia depusă de reclamantă la organul fiscal teritorial şi de a o înainta Ministerului Finanţelor Publice, spre competentă soluţionare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti a anulat Convenţia nr. 35354 din 19 noiembrie 2002, prin adresa nr. 52075 din 6 mai 2003. Prin Convenţia nr. 344 din 5 decembrie 2003, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi SC P. SA s-a aprobat eşalonarea la plată a obligaţiilor restante în valoare totală de 18.717.831.892 lei, scutirea la plată a dobânzii în sumă totală de 44.254.331.417 lei şi penalităţilor de întârziere în sumă de 991.234.598 lei.
Convenţiile încheiate de reclamantă, cu cei doi pârâţi, reprezintă acte administrative de autoritate, anularea convenţiei neputând fi dispusă de organul emitent, ci de organul administrativ ierarhic superior sau de instanţa de judecată. În speţă, art. 23 din Norme, derogând de la această regulă, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, nefiind competentă să încheie convenţia, nu este competentă nici să o analizeze.
Prin încheierea Convenţiei nr. 344/2003, între SC P. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, au fost scutite la plată sume mai mici, decât cele care au făcut obiectul convenţiei anulate, această convenţie încălcând principiul respectării drepturilor câştigate de reclamantă, pentru sumele iniţial acordate prin prima convenţie. Instanţa de fond a reţinut corect cauza care a condus la anularea convenţiei, respectiv, necompetenţa materială a organului competent, aceasta fiind culpa exclusivă a organelor fiscale.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, a formulat contestaţie în anulare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, motivată în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac, contestatoarea susţine că: „dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale", faţă de intrarea în vigoare a OUG nr. 26/2005 (M. Of. nr. 296/8.04.2004), care abrogă OUG nr. 40/2002, cât şi pe fondul cauzei, urmare a încheierii Convenţiei nr. 344 din 5 decembrie 2003, prin care Ministerul Finanţelor Publice a recunoscut dreptul subiectiv al reclamantei de a beneficia de înlesniri de plată, în temeiul OUG nr. 40/2002.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Doctrina şi jurisprudenţa au determinat sfera şi înţelesul sintagmei „greşeală materială".
Textul are în vedere o greşeală materială evidentă, comisă de instanţa de recurs, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului care au un caracter determinant pentru soluţia pronunţată.
Aşadar, textul are în vedere erori materiale evidente, esenţiale, în legătură cu aspectele formulate ale judecării recursului, şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de aplicare a legii. Este vorba de greşeli de fapt, care nu se confundă cu eventualele greşeli de judecată, întrucât cele dintâi nu antamează fondul litigiului. Pentru verificarea greşelilor materiale nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin contestaţia de faţă se aduce în discuţie modul de soluţionare în drept a chestiunilor deduse judecăţii, „greşelile materiale" invocate implicând reexaminarea fondului şi reaprecierea probelor administrate.
Având în vedere cele mai sus prezentate, contestaţia în anulare formulată se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 2669 din 5 aprilie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5445/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5455/2005. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
