ICCJ. Decizia nr. 5457/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 ianuarie 2003, completată cu cererea depusă la 4 februarie 2004, reclamanta Banca I.R., sucursala București, a solicitat să se dispună anularea pct. 7 din procesul-verbal încheiat la 18 august 2003, de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiul București și județul Ilfov, anularea parțială a deciziei nr. 19 din 27 ianuarie 2004, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și obligarea pârâților, la restituirea sumei de 14.627.936.118 lei, încasată pe nedrept, prin executarea silită a actelor administrative contestate.
Prin acțiunea înregistrată la 28 septembrie 2004, reclamanta a solicitat anularea pct. 7 din procesul-verbal încheiat la 11 mai 2004, de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, anularea deciziei nr. 275 din 13 septembrie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 275 bis și obligarea pârâților să-i restituie suma de 11.837.427.074 lei.
La 27 octombrie 2004, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea dosarului nr. 3557/2004, la dosarul nr. 3668/2003.
Prin sentința civilă nr. 370 din 2 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâți, privind lipsa de interes și inadmisibilitatea acțiunii și ca nefondate, acțiunile conexe formulate de reclamantă.
S-a reținut legalitatea actelor de control financiar și a obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.
împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunile conexe formulate și completate, deși obligațiile fiscale stabilite prin actele de control financiar erau deductibile în raport cu Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată cu Italia, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 82/1997 și reglementările fiscale interne aplicabile în cauză.
Recursul este nefondat.
I. Cheltuielile în sumă de 23.833.077.232 lei, reprezentând cheltuielile de conducere și de administrare, care au fost plătite de recurenta-reclamantă, către B.I.R. Italia, nu sunt deductibile integral de la calculul impozitului pe profit, cum s-a susținut de recurentă, ci doar în limita de 10% din salariile impozabile ale sediului permanent în România, cum legal s-a reținut prin actele de control financiar și hotărârea instanței de fond care a făcut o corectă interpretare a textelor legale aplicabile.
Recurenta fiind subiect de drept fiscal, respectiv de impunere, în România, potrivit art. 5 din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată cu Italia, are obligația achitării în cota de 10% a cheltuielilor sus menționate, față de prevederile art. 1 lit. b) și art. 9 alin. (7) lit. i) din Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit, față de H.G. nr. 859/2002 și art. 7 alin. (1) și art. 25 alin. (1) pct. 3 din convenția arătată.
Dispozițiile art. 7 alin. (3) din convenția invocată nu prevăd deducerea integrală a cheltuielilor, iar art. 26 alin. (2) pct. 2 și art. 27 din convenția bilaterală nu obligă statele semnatare, la luarea de măsuri administrative, contrare legilor și practicilor administrative naționale.
II. Cheltuielile pentru achiziționarea de servicii din străinătate efectuate în baza contractului încheiat la 1 august 2001 și a actelor adiționale perfectate cu V.B.I., în sumă de 11.701.897.795 lei, legal au fost reținute, nefiind deductibile integral, față de prevederile art. 22 din O.G. nr. 70/1994, republicată, Instrucțiunile de aplicare aprobate prin H.G. nr. 402/2000,art. 27 din Legea nr. 414/2002 și art. 27.9 din H.G. nr. 859/2002, potrivit cărora între entitățile aparținând aceluiași grup, nu se pot deduce costurile de administrare, consultanță, management, control, care sunt deduse la nivel central prin intermediul societății mamă.
III. Cheltuielile aferente constituirii provizioanelor specifice de risc, de credit și dobândă în sumă de 1.453.701.998 lei și pierderile din creanțe neacoperite din provizioane, în sumă de 199.367.200 lei, legal s-a reținut că nu sunt deductibile, în temeiul art. 5 din H.G. nr. 335/1995, republicată și Normele Băncii Naționale a României nr. 3/1994, întrucât în perioada 1998 - 30 mai 2002, recurenta a constituit provizioane de risc și de dobândă pentru credite acordate fără garanții sau cu garanții insuficiente.
IV. Cheltuielile cu polițele de asigurare pentru risc de accidente încheiate pe numele unor salariați sau terțe persoane în anul 1998, în sumă de 8.914.000 lei, legal s-a reținut că nu sunt deductibile fiscal, conform art. 4 alin. (3) lit. i) din O.G. nr. 70/1994.
V. Cheltuielile pentru achitarea cotizației la Asociația R.B., în sumă de 93.569.633 lei, nu sunt deductibile fiscal, cum s-a susținut de reclamanta-recurentă, în raport cu prevederile art. 9 pct. 7 lit. o) din Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit.
Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5460/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5446/2005. Contencios → |
|---|
