ICCJ. Decizia nr. 5460/2005. Contencios
| Comentarii |
|
1. Prin încheierea nr. 138 din 21 octombrie 2002, a Direcției de Control Financiar Ulterior Iași din cadrul Camerei de Conturi Iași a fost sesizat Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, cu 5 petituri privind pagubele înregistrate prin activitatea unor ofițeri din cadrul U.M. 02033 Iași, la pct. 1 figurând numiții R.I., T.F. și V.I., pentru suma de 70.751.804 lei.
2. Prin sentința nr. 23 din 31 martie 2003, a Colegiului jurisdicțional, a fost admis în parte actul de sesizare cu petitul pct. 1, fiind obligați cei trei pârâți, în solidar, la plata sumei de 41.939.018 lei.
3. împotriva acestei sentințe au formulat recursuri jurisdicționale, pârâții R.I. și T.F., cererile fiind înregistrate sub nr. 469/2003, la secția jurisdicțională a Curții de Conturi.
Prin decizia nr. 558 din 30 septembrie 2003 au fost respinse recursurile.
4. împotriva acestei decizii, recurenții au formulat recursuri la înalta Curte de Casație și Justiție, instanță competentă în temeiul art. 82 alin. (1) fraza I din Legea nr. 94/2002.
Cererile au fost înregistrate sub nr. 711/2004.
Prin decizia nr. 877 din 15 februarie 2005 a fost respins recursul numitului R.I., ca tardiv, pe temeiul art. 301 C. proc. civ. și s-a constatat nul, recursul numitului T.F., pe temeiul art. 302 C. proc. civ., ca fiind depus la altă instanță, decât cea care a pronunțat hotărârea atacată.
5. împotriva acestei decizii a formulat separat contestația în anulare de față, recurentul R.I., cererea fiind înregistrată sub nr. 697/2005 și legal timbrată.
în motivare se arată:
- că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 304 alin. (9), art. 101 alin. (1) și (5), art. 104,art. 284 alin. (1), art. 301 și art. 310 C. proc. civ., deoarece nu a avut în vedere toate detaliile la calcularea termenului de depunere a recursului și că, pe lângă termenul de 15 zile calculat pe zile libere (17 zile în total), recurentul beneficia de 2 zile în plus, prin prorogarea termenului de sâmbătă în ziua de luni, așa încât s-a încadrat în termen;
- că a expediat recursul de la U.M. 02033 Iași, cu borderoul nr. 47 din 11 decembrie 2003, iar cererea a fost predată la înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 13 decembrie 2003, și chiar dacă se ia în calcul data de 25 noiembrie 2003, când Colegiul jurisdicțional a expediat comunicarea, recursul e formulat în termen, în raport cu data depunerii la oficiul poștal - 11 decembrie 2003.
în drept sunt invocate dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. (și 317-321 C. proc. civ., invocate în finalul cererii).
Contestația nu se fondează.
1. Art. 317 pct. 1 C. proc. civ., vizează situația în care, la termenul la care s-a soluționat cererea (recursul), partea nu a fost legal citată.
în speță, nu sunt incidente dispozițiile acestui text.
2. Nici dispozițiile art. 317 pct. 2 nu sunt incidente, întrucât înalta Curte de Casație și Justiție era competentă să soluționeze recursul, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată în anul 2000.
3. Din motivarea contestației, cu privire la calcularea corectă a termenului, se poate deduce că recurentul invocă o greșeală materială a instanței în stabilirea ultimei zile.
Ca urmare, analizând contestația, sub incidența art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Curtea a constatat că ea este nefondată, pentru următoarele considerente:
în fapt, decizia secției jurisdicționale nr. 558 din 30 septembrie 2003 a fost comunicată contestatorului, la 27 noiembrie 2003.
în dispozitivul deciziei s-a menționat calea de atac a recursului, într-un termen de 15 zile, cu mențiunea "la înalta Curte de Casație și Justiție". Intenția organului jurisdicțional a fost, probabil, de a indica instanța competentă în soluționarea recursului.
Dar recurentul, interpretând această mențiune în litera ei, a expediat recursul de la unitatea militară, la 11 decembrie 2003, direct la înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu la Curtea de Conturi, al cărei organ de jurisdicție pronunțase decizia recurată.
înalta Curte a înregistrat administrativ primirea cererii, la 15 decembrie 2003 și a expediat-o la Curtea de Conturi, destinatarul legal, care a înregistrat-o la 18 decembrie 2003. Aceasta este data legală de înregistrare a declarării recursului, pentru că dispozițiile art. 301 nu se pot aplica decât în strânsă legătură cu cele ale art. 302 C. proc. civ.
Consecința acestei legături este că recursul depus în termen, aparent, dar la altă instanță, decât cea a cărei hotărâre se atacă, este nul, sub incidența art. 302 C. proc. civ., astfel încât, pe cale de consecință, depunerea lui în termenul de 15 zile libere nu mai are nici o relevanță.
în speță, instanța de recurs nu a aplicat sancțiunea din art. 302, dar considerând ca dată legală a depunerii cererii, data de 18 decembrie 2003, a constatat recursul, tardiv, în raport cu data comunicării deciziei, 27 noiembrie 2003.
Chiar Legea nr. 94/1992 legitimează o asemenea interpretare și soluție întrucât:
Potrivit art. 82 alin. (1), împotriva hotărârii pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, se poate face recurs la secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Iar potrivit art. 83, recursul prevăzut la art. 82 se formulează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de jurisdicție sus-menționată.
Dar art. 130 prevede că dispozițiile referitoare la activitatea de jurisdicție se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel încât art. 83 se va corobora cu art. 301 și 302, nepermițând o interpretare derogatorie care să permită depunerea sau expedierea recursului direct la instanța de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5462/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5457/2005. Contencios → |
|---|
