ICCJ. Decizia nr. 5468/2005. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5468/2005
Dosar nr. 1895/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 mai 2003, reclamanta Asociaţia C.C., în numele şi pentru S.T.C., membre, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea HG nr. 144/2003 pentru aprobarea Metodologiilor privind „utilizarea repertoriului de opere audiovizuale, al organismelor de gestiune colectivă şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu excepţia autorilor muzicii", respectiv:
- fraza a doua de la pct. 1: „utilizatorii au obligaţia de a obţine autorizaţiile de la organismele de gestiune colectivă a drepturilor autorilor de la opere audiovizuale";
- poziţia „anul 2002 - 3% lunar" din tabelul de la pct. 4, precum şi a frazei din subsolul acestui tabel: „pentru anul 2002, remuneraţiile se calculează în aceleaşi condiţii, având în vedere că finalizarea negocierilor a avut loc în 2002, potrivit legii";
- pct. 9 din anexă: „pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalităţi echivalente nivelului dobânzii de referinţă stabilit de Banca Naţională a României, aferente sumelor neachitate în termen".
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că faptul obligării utilizatorilor de a obţine autorizaţiile de la organismele de gestiune colectivă, contravine prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în raport cu care această obligaţie revine imperativ acestor organisme. În ce priveşte poziţia „anul 2002 - 3% lunar", reclamanta a invocat încălcarea principiul neretroactivităţii legii, fiind vorba de un act normativ emis în 2003. În fine, în ce priveşte pct. 9 din anexă, reclamanta a susţinut că prin el se stabilesc condiţii, altele decât cele prevăzute de părţi prin contract, ceea ce echivalează cu o încălcare a principiului libertăţii contractuale.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului, O.R.D.A., susţinând respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1802 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat poziţia „anul 2002 - 3% lunar" din tabelul de la poziţia nr. 4 din anexă, precum şi formularea plasată sub acest tabel, referitoare la remuneraţiile pentru anul 2002 care urmau să se calculeze în aceleaşi condiţii, având în vedere că finalizarea negocierilor a avut loc în 2002".
Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse celelalte capete de acţiune şi s-a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.400.000 lei.
Pentru admiterea cererii referitoare la procentul pentru 2002 şi plata remuneraţiilor pe aceeaşi perioadă, instanţa a apreciat ca fiind o dovadă de aplicare retroactivă a unor dispoziţii legale.
În ce priveşte obligarea utilizatorilor de a obţine autorizaţii, s-a considerat că în realitate aceasta este corelativă obligaţiei organismelor de gestiune colectivă de a elibera astfel de autorizaţii, fără ca, astfel, să se încalce dispoziţiile Legii nr. 8/1996; iar în ce priveşte stabilirea nivelului penalităţilor pentru neplată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, nu constituie o încălcare a principiului libertăţii contractuale, părţile putând conveni sau nu la încheierea contractului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, toate părţile.
Astfel, reclamanta Asociaţia C.C. a criticat soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la obligaţia utilizatorului de a obţine autorizaţia instituită prin art. 1 din Anexa nr. 2 la HG nr. 144/2003 şi care, în opinia sa, contravine dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1986, precum şi soluţia de respingere a capătului de cerere referitor la anularea poz. 9 din aceeaşi anexă, prin care în fapt se permite intervenţia Statului într-o relaţie contractuală dintre două entităţi private.
În recursurile lor, pârâţii Guvernul României şi O.R.D.A., au criticat soluţia instanţei de fond, pentru greşita admitere, în opinia lor a cererii de anulare a poziţiei „anul 2002 - 3% lunar", din tabelul de la poz. 4 Anexa nr. 1 din Legea nr. 144/2003, ca şi a frazei aflate la subsolul tabelului, fiind dovedit că nu era vorba de o plată retroactivă şi în fine, pentru obligarea, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. În opinia Guvernului, aceste cheltuieli trebuia reţinute exclusiv în sarcina O.R.D.A., în calitate de iniţiator al actului, în timp ce din punct de vedere al O.R.D.A., acestea nu se justificau.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Astfel, referitor la „obligarea utilizatorilor de a obţine autorizaţii de la organismele de gestiune colectivă, astfel cum a fost prevăzut de art. 1 din Anexa nr. 2 la HG nr. 144/2003, în mod corect instanţa fondului a reţinut că nu încalcă prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, obligaţia imperativă prevăzută de acest text, stabilită în sarcina organismelor de gestiune colectivă, de a elibera aceste autorizaţii, nefiind de natură să excludă obligaţia în acelaşi timp pentru utilizator de a o solicita. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât Legea nr. 8/996, prin art. 142 lit. b), impune acestuia să obţină consimţământul titularilor de drepturi pentru retransmiterea operelor, în lipsa lui, operaţiunea de retransmitere fiind considerată infracţiune.
Referitor la pct. 9 din anexa la HG nr. 144/2003, criteriul dobânzii de referinţă al Băncii Naţionale a României, pentru stabilirea nivelului penalităţilor datorate pentru întârzierea la plată, nu numai că nu încalcă nici o prevedere constituţională şi cu atât mai puţin, libertatea contractuală, după cum legal şi temeinic a reţinut instanţa de fond, potrivit Curţii Constituţionale (Decizia nr. 253/2000), o asemenea măsură fiind necesară în scopul asigurării protecţiei autorilor de drepturi şi titularilor de drepturi conexe în sensul dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie.
De altfel, utilizatorul negociind termenii contractuali, are libertatea de a încheia sau nu, un asemenea contract.
În fine, în ce priveşte anularea poziţiei „anul 2002 - 3% lunar" din tabelul de la pct. 4 din Anexa nr. 2 la HG nr. 144/2003, precum şi a frazei aflate la subsolul acestui tabel, corect s-a apreciat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, că printr-un act normativ emis în 2003, nu se puteau prevede procente şi modalităţi de calcul pentru o perioadă anterioară datei publicării, fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii.
S-a avut în vedere ca tabelele şi metodologiile nu produc efecte juridice, decât din momentul publicării Hotărârii Guvernului pentru aprobarea lor, aşa cum s-a stabilit de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 235/2000.
Simplul fapt că negocierile privind stabilirea şi aplicarea acestor procente, s-au finalizat în 2002, nu constituie o justificare pentru aplicarea retroactivă prin excepţie.
De altfel, în urma modificării Legii nr. 8/1996, prin Legea nr. 285/2004 (M. Of. nr. 187/30.06.2004), prin art. 121 alin. (3), s-a prevăzut că distribuitorii prin cablu plătesc un procent de maxim 1,5% pentru drepturile de autor şi de 0,5% pentru drepturile conexe, iar prin art. 131, 1311 şi 1312, s-a stabilit că metodologiile conţinând remuneraţiile datorate de utilizatori, nu mai sunt supuse aprobării prin hotărâre de guvern, ci se negociază între titularii de drepturi şi aceştia.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, O.R.D.A. a emis Decizia nr. 95 din 21 aprilie 2005 (M. Of. nr. 375/4.05.2005) prin care a stabilit că de la data publicării, distribuitorii de servicii de programe prin cablu vor plăti organismelor de gestiune colectivă, 1,5% pentru drepturile de autor şi 0,5% pentru drepturile conexe.
În fine, în ce priveşte cheltuielile de judecată, în raport cu soluţia pronunţată pe fondul pricinii şi având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti a stabilit obligaţia solidară de plată în sarcina pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României, de Asociaţia C.C. şi de O.R.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 1802 din 3 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5467/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5469/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... → |
|---|
