ICCJ. Decizia nr. 5489/2005. Contencios. Recurs împotriva încheierii de şedinţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5489/2005
Dosar nr. 2605/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată sub nr. 511 din 9 februarie 2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, numitul T.F. a chemat în judecată Judecătoria Braşov şi Ministerul Justiţiei, pe motiv că acestea nu se achită de obligaţiile ce le revin din legile de organizare şi funcţionare, că nu remediază unele nereguli în organizarea de instanţă şi nu soluţionează unele reclamaţii formulate cu privire la nişte dosare penale.
Cererea mai conţine şi enumerarea altor nemulţumiri ale petentului.
La termenul din 8 aprilie 2005, instanţa constatând că cererea nu conţine în mod citeţ şi lizibil obiectul cererii şi părţile cu care reclamantul înţelege să se judece, a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a preciza aceste elemente până la termenul următor - 6 mai 2005.
2. La termenul din 6 mai 2005, constatând că reclamantul nu s-a conformat celor dispuse, instanţa a dispus prin încheiere, suspendarea judecăţii, pe temeiul art. 1551 C. proc. civ.
3. Prin cererea din 27 mai 2005, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că în mod ilegal s-a dispus suspendarea, întrucât acţiunea are precizat în mod clar obiectul.
Prin încheierea din 7 iunie 2005 s-a respins cererea de repunere pe rol, instanţa constatând că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor sale de la termenul din 8 aprilie 2005.
Împotriva acestei încheieri a formulat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
Recurentul critică încheierea, ca nelegală, arătând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că cererea sa cuprinde obiectul cauzei, pe de altă parte, întrucât textul articolului sus menţionat nu prevede suspendarea, ci acordarea unui termen pentru completarea acţiunii.
Susţine recurentul că a formulat şi alte acţiuni în instanţă, iar Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat nelegal cererile sale, exemplificând această situaţie, cu un certificat emis de Curtea Supremă de Justiţie, în dosarul nr. 299/2001, în care i-a fost admis recursul şi s-a casat sentinţa civilă nr. 1635/2000, a Curţii de Apel Bucureşti.
Susţine reclamantul că a fost încălcat principiul soluţionării în termen util şi rezonabil a acţiunii şi că în contenciosul administrativ soluţionarea se face de urgenţă.
Arată recurentul că, potrivit art. 145 C. proc. civ., în cazurile legale de suspendare se poate repune cauza pe rol, la stăruinţa părţilor, iar instanţele nu pot refuza aceasta, având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesul.
Reclamă recurentul, cerinţa unui proces echitabil în ceea ce-l priveşte.
Recursul nu se fondează
1. Art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., prevede posibilitatea instanţei de a suspenda judecata, în situaţia în care reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care instanţa le-a stabilit în cursul judecăţii. Aşadar, măsura luată este legală.
În speţă, analizând acţiunea formulată, Curtea constată că cererea nu îndeplineşte dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nici pe cele ale art. 112 pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ. Cererea de repunere pe rol nu complineşte aceste lipsuri ale acţiunii, astfel încât suspendarea judecăţii şi respingerea cererii de repunere pe rol sunt fondate şi temeinice.
2. Situaţia de fapt că într-o altă cerere dedusă judecăţii la aceeaşi instanţă i s-ar fi respins acţiunea, iar ulterior i-a fost admis recursul, nu are nici o relevanţă juridică în cauza de faţă cu privire la legalitatea respingerii cererii de repunere pe rol după suspendare.
3. În lipsa elementelor esenţiale ale acţiunii: obiectul ei, motivele de fapt şi de drept, actul administrativ atacat ori conţinutul concret al refuzului unei autorităţi de a îndeplini un act, instanţa nu poate soluţiona cererea, în mod obiectiv, iar culpa tergiversării revine titularului cererii informale şi incomplet formulate.
4. Recurentul invocă dispoziţiile art. 145 C. proc. civ., în mod greşit, dar referirea sa vizează probabil art. 245 C. proc. civ.
Dar potrivit art. 245 pct. 1, judecata (după suspendare) reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor.
Aşadar, textul face trimitere la cauzele de suspendare prevăzute de art. 242 pct. 1 şi, respectiv, art. 242 pct. 2, nicidecum la art. 1551. Acest din urmă articol prevede o cauză de suspendare specială care are natura juridică a unei sancţiuni procedurale faţă de reclamantul care nu se conformează obligaţiilor stabilite de instanţă în cursul judecăţii. Câtă vreme textul art. 1551 prevede această posibilitate, iar în cauza de faţă sancţiunea s-a aplicat temeinic, nu se poate vorbi de o încălcare a principiului disponibilităţii, întrucât într-un proces civil, în sens larg, reclamantul are şi obligaţii, nu numai drepturi procesuale.
5. Aşa fiind, recurentul poate pretinde un proces echitabil, numai după ce-şi execută propriile obligaţii ce-i revin ca reclamant, adică cele prevăzute de art. 112 C. proc. civ. şi de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi pe care recurentul nu le-a îndeplinit nici prin cererea de repunere pe rol.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.F. împotriva încheierii din 17 iunie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 511/2005, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5486/2005. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5490/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
