ICCJ. Decizia nr. 5493/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5493/2005
Dosar nr. 2755/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 20 aprilie 2005, reclamanta G.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 14515/94 din 4 martie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria şi că ea s-a născut în perioada de refugiu, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 1157 din 15 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.S. şi a dispus anularea hotărârii nr. 14515/94 din 4 martie 2005. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta este beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), cu obligarea la plata drepturilor cuvenite, pentru perioada 24 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că părinţii reclamantei au fost strămutaţi din judeţul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, iar reclamanta s-a născut în perioada strămutării, suferind aceleaşi consecinţe, ca şi părinţii săi.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, pârâtă Casa de Pensii a municipiului Bucureşti care a motivat, în esenţă, că nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, copiii născuţi în perioada strămutării părinţilor.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, urmare a strămutării respective.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1175 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5494/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
