ICCJ. Decizia nr. 5521/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5521/2005

Dosar nr. 2734/2005

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta C.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii a arătat faptul că părinţii săi au fost refugiaţi din localitatea de domiciliu, iar ea a fost născută în perioada refugiului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1030 din 30 mai 2005, a admis acţiunea formulată, motivat de faptul că beneficiază de prevederile Legii 189/2000, şi copiii născuţi în timpul refugiului părinţilor săi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând soluţia pronunţată, întrucât copiii născuţi în timpul refugiului nu fac parte din categoria persoanelor arătate expres de legiuitor, ca beneficiare ale legii.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.

Acesta este şi cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

Din materialul probator existent la dosar, rezultă faptul că intimata-reclamantă s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi şi, pe cale de consecinţă, Curtea va menţine hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 30 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5521/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs