ICCJ. Decizia nr. 5527/2005. Contencios. Anulare act de control financiar. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5527/2005
Dosar nr. 1036/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C.A. SRL Timişoara a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, anularea parţială a deciziei nr. 27 din 11 februarie 2003 - pct. 3 din dispozitiv, precum şi anularea măsurilor prevăzute în procesul-verbal încheiat la 6 decembrie 2002, referitoare la categoria cheltuielilor deductibile.
Apreciind acţiunea reclamantei, ca întemeiată, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 351 din 7 octombrie 2003, a admis acţiunea, a anulat actele administrative atacate şi a constatat că suma de 388.682.531.136 lei este deductibilă la calcularea impozitului pe profit.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, cheltuielile cu serviciile de management şi consultanţă luate în discuţie, au avut drept finalitate o creştere reală a producţiei fabricate şi vândute şi o diminuare a pierderilor înregistrate în perioada 2000 - 2002. S-a mai reţinut, totodată, că respectivele cheltuieli sunt justificate prin contractul de management, în cauză fiind incidente şi prevederile art. 4 alin. (2) şi alin. (5) lit. r) din OG nr. 70/1994, republicată şi modificată, privind deductibilitatea cheltuielilor efectuate cu serviciile de management sau consultanţă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 797 din 10 februarie 2005, a admis recursul, a casat sentinţa instanţei de fond şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată. S-a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 5 lit. r) din OG nr. 70/1994, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management şi consultanţă, facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, nu sunt deductibile în situaţia în care plata acestora determină pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar. Or, în cauză, societatea comercială reclamantă, în perioada supusă controlului (2000 - 2002), a înregistrat pierderi de peste 940 miliarde lei, aşa încât cheltuielile făcute pentru plata firmei germane, totalizând 388.628.531.136 lei, nu sunt deductibile fiscal.
Considerând că dezlegarea dată prin Decizia irevocabilă a Înaltei Curţi, este rezultatul unei greşeli materiale, intimata-reclamantă a formulat contestaţie în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., solicitând retractarea acesteia.
În motivarea contestaţiei se arată că instanţa de recurs „nu a analizat sub nici un aspect, apărarea formulată de către intimata SC C.A. SRL Timişoara, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei şi susţinută verbal în cadrul şedinţei publice din data de 27 ianuarie 2005", iar neobservarea acestui act de procedură cu privire la care, deci, nu s-a făcut nici o judecată, constituie o greşeală materială.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Într-adevăr, potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocat de către contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
În sensul acestui text de lege, greşeală materială reprezintă neregularităţi evidente privind actele de procedură şi care au fost determinante pentru soluţia dată recursului.
În consecinţă, eroarea materială pe care se întemeiază exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nu se referă la greşeli de judecată sau aspecte de fond cu privire la care instanţa a făcut evaluarea acestora pe baza probelor administrate.
Or, în cauză, întâmpinarea la care se referă contestatoarea, preia susţinerile reclamantei formulate în faţa instanţei de fond, în legătură cu aplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 70/1994, modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, privind deductibilitatea cheltuielilor facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, aferente serviciilor de management şi consultanţă prestate de firma germană C.A.G., susţineri care, prin Decizia atacată, au fost înlăturate, acţiunea reclamantei fiind respinsă ca neîntemeiată.
În raport cu cele prezentate se constată că cerinţele expres şi limitativ prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu sunt îndeplinite, aşa încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.A. SRL Timişoara împotriva deciziei nr. 797 din 10 februarie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5526/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 5530/2005. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
