ICCJ. Decizia nr. 5547/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5547/2005
Dosar nr. 2762/2005
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 18 martie 2005, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, anularea hotărârii nr. 611752 din 4 martie 2005, emisă de pârâtă şi, pe fond, să se constate legalitatea cererii sale de stabilire a domiciliului în România, conform prevederilor OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea atacată, certificatul de înregistrare a firmei şi paşaportul. A arătat reclamantul că, la data de 8 septembrie 2004, a depus la pârâtă, cererea de stabilire a domiciliului în România, conform prevederilor art. 69-72 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cerere care, prin hotărârea comunicată la data de 11 martie 2005, i-a fost respinsă, invocându-se prevederile art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din actul normativ sus menţionat, care nu erau în vigoare la data formulării cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 1167 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, dreptul de a-şi stabili domiciliul în România.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data depunerii cererii, reclamantul îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 71-72 din OUG nr. 194/2002, în forma în vigoare la data formulării cererii. A mai reţinut instanţa de fond, că cerinţa pentru a cărei neîndeplinire i-a fost respinsă solicitarea reclamantului, este ulterioară depunerii cererii respective, iar nelegalitatea acesteia urmează a fi apreciată la data de 8 septembrie 2004, iar nu la data de 4 martie 2004, când a fost emis răspunsul către reclamant.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, şi arătând că în mod corect au fost aplicate prevederile OUG nr. 194/2002, în forma în vigoare la data analizării cererii, întrucât, dacă s-ar fi procedat altfel, ar fi însemnat să fie aplicate prevederi legale abrogate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004, străinii îşi pot stabili domiciliul în România, dacă au o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii.
Conform prevederilor OUG nr. 194/2002, atât în forma în vigoare la data formulării cererii [art. 73 alin. (2)], cât şi în forma în vigoare la data analizării cererii [art. 72 alin. (3)], termenul de soluţionare a unei cereri de stabilire a domiciliului este de 6 luni de la data înregistrării.
Cum data emiterii de către pârâtă a hotărârii de respingere a cererii formulate de petent se situează înăuntrul termenului de 6 luni, menţionat mai sus, rezultă că soluţionarea cererii a fost făcută în termenul legal prevăzut în acest sens. Întrucât la data analizării cererii formulate de reclamant, în vigoare era OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, în forma modificată prin Legea nr. 482/2004, în mod corect soluţionarea cererii s-a făcut în raport cu noile prevederi ale acestui act normativ, în conformitate cu principiul activităţii legii civile, autoritatea pârâtă neputând face aplicarea unor prevederi legale abrogate.
Mai mult decât atât, condiţia şederii temporare legale şi continue în România era prevăzută de OUG nr. 194/2002 şi în forma anterioară modificării şi completării prin Legea 482/2004 care, la art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii, impunea în acest sens o perioadă de cel puţin 6 ani.
Cum în această perioadă, petentul a fost ieşit din ţară, 697 de zile, aşa cum rezultă din raportul întocmit de către autoritatea pârâtă şi nu este contestat de către intimatul-reclamant, şederea acestuia pe teritoriul României pierzându-şi caracterul continuu cerut de lege, în mod corect a fost respinsă de către pârâtă, cererea sa de stabilire a domiciliului în România.
Faţă de cele arătate, întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată, în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 1167 din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5546/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5549/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
