ICCJ. Decizia nr. 5559/2005. Contencios. Anulare act administrativ ( decizie a ANRC ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5559/2005
Dosar nr. 1465/2005
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 362/2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în raport cu dispoziţiile OUG nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002, pârâta a aplicat corect dispoziţiile normative în materie, motiv pentru care reclamanta a fost legal obligată la plata sumei în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs, C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale în materie, susţinându-se că OUG nr. 79/2002 a fost modificată prin Legea nr. 239/2005.
S-a apreciat în motivele de recurs că pârâta a încasat în mod nelegal suma de bani, întrucât serviciul pentru care s-a ordonat plata, nu a fost folosit. Se arată că unul din argumentele esenţiale ale notificării, potrivit OUG nr. 79/2002, este data estimativă a începerii activităţii.
Aceasta este data începerii furnizării tipului respectiv de reţea sau serviciu. Mai arată recurenta că potrivit actelor prezentate ar rezulta fără dubiu că reţeaua publică de comunicaţii este în curs de realizare, A.N.R.C. neţinând cont nici de datele prevăzute în notificare şi nici de procesul-verbal de constatare. Prin urmare, în moment, recurenta nu are calitate de furnizor al unei reţele de comunicaţii electronice, aceasta nefiind terminată.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Din examinarea motivelor de recurs, conform art. 3041 C. proc. civ. şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În speţă, este de necontestat că se aplică dispoziţiile OUG nr. 79/2002, şi nu Legea nr. 239/2005, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul emiterii actului contestat, aplicându-se principiul neretroactivităţii legii, lege care va avea efect doar pentru viitor din momentul intrării ei în vigoare.
S-a contestat că impozitul s-a aplicat pe toată cifra de afaceri a recurentului şi desigur, afacerile făcute de aceasta privesc mai multe servicii, doar că Ordinul M.C.T.T. nr. 184/2002 şi Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004, în sensul aplicării art. 47 din OUG nr. 79/2002, nu au fost contestate şi, prin urmare, îşi găsesc aplicarea în speţă.
C.N.T.E.E. T. SA a fost autorizată, conform art. 4 din OUG nr. 79/2002, aprobată cu completările şi modificările ulterioare prin Legea nr. 591/2002, să furnizeze reţele publice de comunicaţii, începând cu data de 1 iulie 2003, cât şi reţele şi servicii private de comunicaţii electronice, începând cu 17 ianuarie 2003.
Pentru faptul că în anul 2003, recurenta a înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro, astfel cum rezultă din acte, conform Ordinului nr. 184/2001 şi că aceasta are obligaţia de plată a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării de servicii din sfera serviciului universal pentru anul 2004, situaţie în care s-a emis Decizia în litigiu nr. 1285/2004.
Susţinerea recurentei, potrivit cu care nu trebuia stabilită obligaţia de plată, întrucât nu a înregistrat venituri din interconectare sau roaming, nu poate fi avută în vedere, faţă de dispoziţiile deciziei Preşedintelui A.N.R.C. nr. 1074/2004, contribuţia determinându-se prin aplicarea procentului la întreaga cifră de afaceri.
Deci, este fără putinţă de tăgadă că până în anul 2006, această contribuţie se determină în raport cu Decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004.
Prin urmare, intimata a făcut corect prin Decizia contestată, aplicarea dispoziţiilor art. 47 din OUG nr. 79/2002, motiv pentru care instanţa de fond a apreciat actul administrativ, ca fiind legal.
De asemenea, ca urmare a notificării, potrivit OUG nr. 79/2002, persoana care a realizat notificarea în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), este autorizată să furnizeze tipurile de reţele sau servicii indicate în notificare, având drepturile şi obligaţiile prevăzute în autorizaţia generală care se emite şi se modifică ori se anulează conform art. 5.
Prin urmare, recurenta a dobândit calitatea de furnizor de reţele publice de comunicaţii, începând cu data de 1 iulie 2003.
În cuprinsul deciziei Preşedintelui A.N.R.C. nr. 131/2002, în vigoare la data autorizării, este trecută şi data estimativă a începerii activităţii.
Faţă de toate aceste considerente, se apreciază că în mod corect curtea de apel a considerat că Decizia A.N.R.E. nr. 1285/2004 este legală, motiv pentru care sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat de C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.T.E.E. T. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 362 din 2 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5558/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5560/2005. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
