ICCJ. Decizia nr. 5560/2005. Contencios. Excepţie de nelegalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5560/2005
Dosar nr. 3207/2005
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 martie 2005, în dosarul nr. 6834/C/2003, secţia civilă a Tribunalului Bihor, la cererea reclamantei T.I., a sesizat secţia de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor pct. B Cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Prin sentinţa nr. 160/CA din 18 mai 2005, secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bihor a declinat competenţa soluţionării excepţiei, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii sesizării, motivând, în principal, că potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanţelor, la data intrării în vigoare a acestei legi, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei, această lege intrând în vigoare la data de 7 ianuarie 2005, iar în subsidiar că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât excepţia invocată de reclamantă vizează nelegalitatea prevederilor pct. 1.4 lit. b) al Cap. II din HG nr. 498/2003, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care este un act administrativ cu caracter normativ, şi nu individual.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 231/CA/2005 - PI din 19 septembrie 2005, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de Guvernul României.
A admis excepţia cu care a fost invocată instanţa de contencios administrativ, de către Tribunalul Bihor, la cererea reclamantei T.I.
A constatat că prevederile pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobată prin HG nr. 498/2003, sunt nelegale, contravenind prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, „orice alte imobile preluate fără titlu valabil".
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
- Cu privire la inadmisibilitatea invocării excepţiei în cauzele înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, raportat la art. 27 din această lege, s-a apreciat că prevederile acestui text nu sunt incidente în speţă, întrucât se referă la cauzele de contencios administrativ aflate pe rolul instanţelor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar nu la procesele la care face referire art. 4 din această lege.
Nici excepţia inadmisibilităţii invocării nelegalităţii unui act administrativ cu caracter administrativ nu s-a apreciat a fi întemeiată, raportat la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
- Cu privire la excepţia de nelegalitate a pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea imobilului de către stat, ca urmare a înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de părăsire definitivă a ţării, cu plata unei sume stabilită de stat, câtă vreme ea nu poate părăsi ţara, dacă nu face dovada înstrăinării către stat a imobilului, este o preluare abuzivă, fără titlu valabil, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal, pârâtul Guvernul României.
În motivarea recursului, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că:
- HG nr. 498/2003 este temeinică şi legală, fiind adoptată în conformitate cu art. 108 din Constituţia României şi art. 56 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
- Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi o explicitare a noţiunii de „imobil preluat în mod abuziv", precum şi identificarea unor situaţii în care preluarea dispusă nu poate fi considerată abuzivă, cu referire la Decretul nr. 223/1974:
- în cazul înstrăinării locuinţei către stat, în baza Decretului nr. 223/1974, atunci când aceasta se face ca urmare a cererii de plecare definitivă din ţară, preluarea nu poate fi considerată abuzivă;
- prevederile pct. 1.4. lit. b) din Cap. II al HG nr. 498/2003 nu fac altceva decât să interpreteze prevederile generale ale art. 1 din acelaşi act normativ, fiind pe deplin legale.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate invocată în condiţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se referă la prevederile pct. 1.4. lit. b) din Cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Nelegalitatea prevederilor mai sus arătate este raportată la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, Curtea urmează a reţine că:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv, se înţelege şi „orice alte imobile preluate fără titlu valabil"; în acelaşi text de lege la pct. 2 prevăzându-se în mod expres că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor acestei legi".
Aşa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi cum în mod constant jurisprudenţa, dar şi doctrina au stabilit calificarea ca fiind o „preluare abuzivă" a unui imobil, în sensul existenţei sau nu a unui „titlu valabil", este atributul exclusiv al instanţelor de judecată învestite să soluţioneze acţiuni intentate în baza Legii nr. 10/2001.
Pct. 1.4. lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin HG nr. 498/2003, prevăd, însă, că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, situaţie în care „soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită, va fi respingerea motivată a cererii".
Cu alte cuvinte, în cazul preluării imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, în situaţia înstrăinării imobilului către stat, ca urmare a cererii de plecare definitivă din ţară, se consideră de plano că preluarea nu a fost abuzivă, deşi, aşa cum s-a arătat, numai instanţa este cea care urmează a stabili dacă preluarea a fost făcută cu sau fără titlu valabil.
De altfel, Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat imediat după evenimentele din decembrie 1989, prin Decretul - lege nr. 9/1989, în vederea înlăturării imediate din legislaţia ţării, a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial, care, prin caracterul lor discriminator şi nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului român.
În art. 2 din Decretul nr. 223/1974 se prevedea în mod imperativ că „persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor, iar înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri".
Or, în condiţiile în care textul din Decretul nr. 223/1974 prevedea imperativ obligaţia de înstrăinare către stat, fără a exista posibilitatea legală de înstrăinare către un terţ, nu se poate susţine, aşa cum se prevede în pct. 1.4. lit. b) din Normele metodologice a căror nelegalitate a fost invocată, că „în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă".
Aşa fiind, este evident că preluarea imobilului de către stat, ca urmare a înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din ţară, cu plata unei sume stabilite de stat, în condiţiile în care acea persoană nu putea părăsi ţara, decât dacă făcea dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietatea sa, nu poate fi considerată ca fiind o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, în raport cu cele mai sus reţinute şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 231/CA/2005 - PI din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5559/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5564/2005. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
