ICCJ. Decizia nr. 5597/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5597/2005
Dosar nr. 2235/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.J. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea actului administrativ nr. 611497/VG/SIV din 30 decembrie 2004 şi obligarea pârâtei să-i aprobe stabilirea domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România, el având o şedere legală şi continuă, prin prelungirea succesivă a vizei de şedere din 19 decembrie 1997, până la data de 5 iunie 2005. A mai arătat că în mod greşit s-a reţinut perioada 24 iulie 2002 - 6 august 2002, ca fiind o perioadă în care ar fi fost sancţionat contravenţional pentru întârziere la prelungirea dreptului de şedere, întrucât acest lucru nu corespunde realităţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1058 din 1 iunie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea adresei nr. 611497/VG din 30 decembrie 2004 şi obligarea pârâtei, să emită o decizie, prin care să-i aprobe stabilirea domiciliului în România.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că perioada 24 iulie 2002 - 6 august 2002 nu poate fi reţinută ca fiind perioadă de întrerupere, deoarece pârâta nu a depus dovada sancţionării contravenţionale a reclamantului, iar perioada de întrerupere este nesemnificativă, în raport cu scopul dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că textul art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, republicată, nu condiţionează respingerea cererii de stabilire a domiciliului, de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, ci doar de existenţa sau nu a unei şederi temporare, legale şi continue.
A mai susţinut că la data emiterii deciziei, legea nu făcea distincţie între o întrerupere mai mare sau mai mică, aşa încât nu se poate reţine motivarea instanţei de fond, că întreruperea de două săptămâni este nesemnificativă.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamantul a intrat în România, la data de 19 decembrie 1997, cu viză de afaceri eliberată de Ambasada Română din China, prelungindu-i-se ulterior, succesiv, dreptul de şedere, conform normelor legale în vigoare. La data de 25 august 2004, recurentul-reclamant a depus cerere de stabilire a domiciliului în România, însoţită de actele doveditoare de stabilire a domiciliului în România, cerere care i-a fost respinsă de către Autoritatea pentru Străini, prin Decizia nr. 611497/VG/SIV din 30 decembrie 2004.
Măsura a fost luată în temeiul art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România. Acest text, însă, nu conţine dispoziţii prin care pot fi considerate drept şedere ilegală, întârzierile la prelungirea dreptului de şedere, înregistrate anterior intrării în vigoare a acestei legi şi pentru că străinul nu a fost la data respectivă, nici sancţionat contravenţional şi nici obligat să părăsească ţara.
De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul pârâtei potrivit căruia legea ar permite prelungirea dreptului de şedere în cazul unor întârzieri de până la 90 de zile, dar cere pentru stabilirea domiciliului în România ca şederea să fie legală şi continuă timp de 6 ani, întrucât s-ar ajunge la situaţia în care legea să conţină prevederi diferite pentru aceeaşi situaţie de fapt.
De altfel, prin modificarea OUG nr. 194/2002, prin Legea nr. 482/2004, se prevede în mod expres că întârzierile la prelungirea dreptului de şedere de până la 30 de zile nu constituie motiv de respingere a cererii de stabilire a domiciliului, chiar dacă solicitantul a fost sancţionat contravenţional.
Din analiza actelor dosarului rezultă că la data solicitării, reclamantul îndeplinea toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 71 şi 72 cu privire la stabilirea domiciliului în România, astfel că Decizia contestată este nelegală.
De asemenea, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu se poate reţine că perioada 24 iulie 2002 - 6 august 2002 este o perioadă de întrerupere, întrucât pârâta nu a depus dovada sancţionării contravenţionale a reclamantului.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Autoritatea pentru Străini urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Străini împotriva sentinţei civile nr. 1058 din 1 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5596/2005. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5599/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
