ICCJ. Decizia nr. 5602/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5602/2005
Dosar nr. 2548/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Ţ.D. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată etnic, cu consecinţa beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că familia sa, fiind de etnie română, a fost persecutată, fiind silită să se mute şi să-şi părăsească gospodăria, în timp ce familiile de etnie maghiară au fost lăsate la casele lor.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 86 din 20 iunie 2005, a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 8978/2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2002. Totodată, a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor în completare privind daunele materiale şi morale.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de domiciliu, Bicazu Ardelean, fiind nevoit să se mute în localitatea Praid, ambele localităţi făcând parte din Statul Ungar, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, atât Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, cât şi reclamantul Ţ.D.
Recurenta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a susţinut că:
- pe cale de excepţie, instanţa de fond pronunţat o hotărâre care este nulă, întrucât a încălcat principiul contradictorialităţii, prin aceea că nu a dat posibilitatea pârâtei să-şi formuleze apărările pe probele administrate în cauză;
- pe fondul cauzei, intimatul-contestator trebuia să îndeplinească cele trei condiţii pentru a beneficia de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999:
1) să fie cetăţean român;
2) să se fi născut în zona Ardealului de Nord;
3) să fi fost obligat să părăsească localitatea natală datorită faptului că, român fiind, era persecutat de regimul maghiar, or în cauză, reclamantul nu îndeplineşte această ultimă condiţie, întrucât părăsirea localităţii natale, în vara lui 1944, nu mai justifică motivele etnice.
La rândul său, recurentul Ţ.D. a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond nu i-a acordat daune morale şi materiale, deoarece el a fost umilit, prin aceea, că a fost purtat în instanţă, deşi era vârstnic şi infirm şi depusese declaraţii de martori în dovedirea susţinerilor sale.
A mai arătat că în mod greşit instanţa a reţinut că obligarea la plata daunelor materiale nu se justifică, întrucât ultimele două declaraţii de martori au fost depuse în recurs, respectiv la rejudecarea cauzei, deoarece în realitate nici nu ar mai fi fost nevoie de cele două declaraţii.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Prin HG nr. 127/2002, dată în aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noţiunea de strămutat o include şi pe aceea de refugiat.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor S.E.N. şi F.I., ambii de naţionalitate maghiară, rezultă că în vara anului 1944, numai familiile de români erau strămutate din comuna Bicazu Ardelean, în Praid şi în alte localităţi din judeţul Ciuc. Măsura strămutării a fost luată de autorităţile maghiare şi a avut în mod evident caracter persecutoriu pe motive etnice şi nu a constituit o măsură de asigurare a frontierelor, cum greşit a reţinut pârâta.
Pe de altă parte, din Extrasul de pe Opisul de evidenţă a refugiaţilor în judeţul Neamţ, rezultă că la nr. crt. 3 figurează Ţ.I., tatăl reclamantului.
Rezultă, aşadar, că reclamantul a avut calitatea de refugiat în înţelesul pe care Legea nr. 189/2000 îl dă acestui termen şi prin urmare, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ.
Referitor la recursul declarat de contestator cu privire la neacordarea de către instanţa de fond a daunelor materiale şi morale, urmează a se constata că acesta este nefondat.
Într-adevăr, cu privire la daunele morale, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că acestea nu au fost dovedite.
Cât priveşte plata daunelor materiale, acestea sunt în general cheltuieli de judecată care în speţă nu pot fi percepute în temeiul art. 274 C. proc. civ., atâta vreme, cât declaraţiile martorilor au fost depuse în recurs, cu prilejul rejudecării, iar nu odată cu introducerea acţiunii.
În consecinţă, recursurile fiind nefondate în sensul celor ce au precedat, urmează a fi respinse, menţinându-se hotărârea instanţei de fond, ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 86 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge, ca nefondat, şi recursul declarat de Ţ.D., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5601/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5603/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
