ICCJ. Decizia nr. 5613/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5613/2005
Dosar nr. 2641/2005
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.V. a chemat în judecată Ministerul Pădurilor, Apelor şi Mediului şi SC P. SA, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii, să constate nulitatea absolută, parţială, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 2952, emis la 12 februarie 2003, de minister, pentru suprafaţa de 3674 mp, identificată în C.F. nr. 1173, nou înfiinţată nr. top 311/1 şi nr. 311/2, radierea din C.F. nr. 1173 nou înfiinţată nr. top 311/1 şi nr. 311/2, a dreptului de proprietate al pârâtei SC P. SA, pentru suprafaţa de 3674 mp şi înscrierea în C.F. nr. 1173 nou înfiinţată, a dreptului de proprietate al reclamantului M.V., pentru suprafaţa de 3674 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 47108 ha, în temeiul legii fondului funciar, reconstituire ce s-a realizat prin eliberarea titlului de proprietate nr. 44094/73 cod 106309, emis de Comisia Judeţeană Maramureş. A mai arătat că dorind să-şi înscrie în C.F., dreptul de proprietate asupra terenului, a constatat că suprafaţa de 3674 mp din aceea aflată în titlul său nu poate fi înscrisă, întrucât figurează ca proprietar SC P. SA, înscrisă pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M.07 nr. 2952, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pe numele reclamantului M.V., la 29 iunie 2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 743 din 20 aprilie 2005, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul, în mod greşit, s-a adresat instanţei de drept comun, în temeiul Legii nr. 169/1997, în loc să promoveze acţiune în contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 29/1990, cu respectarea procedurii prealabile, cunoscut fiind faptul că înscrierea dreptului de proprietate atestat prin certificat, nu schimbă natura juridică a actului, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ fiind dată de natura actului.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, M.V.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că potrivit art. 13 - 44 din Legea nr. 169/1997, „în toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operaţiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun".
Pe fondul cauzei a susţinut aceleaşi motive invocate şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul este nefondat.
Tradiţional, în dreptul administrativ, s-a impus principiul după care instanţa competentă se stabileşte după domiciliul reclamantului.
De remarcat că odată cu înfiinţarea atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de recurs, a unor secţii specializate - secţiile de contencios administrativ [art. 17 alin. (1)], competenţa soluţionării litigiilor de contencios administrativ intră în competenţa acestora.
Normele cu privire la competenţă au un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, iar instanţele judecătoreşti sunt ţinute să le respecte.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, cel care se consideră vătămat, se va adresa în prealabil în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul, autorităţii emitente care este obligată să rezolve reclamaţia, în termen de 30 de zile de la aceasta.
Procedura prealabilă este obligatorie şi reprezintă un fine de neprimire pentru instanţă.
În cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul s-a adresat în mod greşit instanţei de drept comun, întrucât înscrierea dreptului de proprietate în registrele de publicitate imobiliară ori C.F., nu schimbă natura juridică a actului care determină competenţa materială a instanţei de contencios administrativ.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de M.V. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinţei civile nr. 743 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5612/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 5615/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
