ICCJ. Decizia nr. 5808/2005. Contencios. Anulare ordin de trecere în rezervă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5808/2005
Dosar nr. 5980/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 octombrie 2003, reclamantul F.C. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi ministrul de interne, solicitând anularea Ordinului ministrului de interne nr. II/03000 din 31 mai 2002, necomunicat, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, pentru comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor şi instrucţiunilor, cât şi obligarea la plata drepturilor salariale de la data trecerii în rezervă şi până la data reactivării.
Pârâta a invocat următoarele excepţii, privind:
1. necompetenţa materială a instanţei de judecată:
Potrivit art. 3 C. proc. civ., modificat prin OUG nr. 58/2003, curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În speţă, ordinul contestat este emis de un organ al autorităţii administrative centrale.
2. inadmisibilitatea acţiunii reclamantului, pentru nerespectarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în sensul că înainte de a cere instanţei, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, autorităţii emitente.
3. prescripţia dreptului la acţiune:
Potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, introducerea cererii la instanţa de judecată nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Or, în cazul de faţă, reclamantul a luat la cunoştinţă despre ordinul contestat la trecerea în rezervă, când a semnat fişa de lichidare.
4. inadmisibilitatea acţiunii, conform art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, potrivit cu care nu pot fi atacate în justiţie, actele de comandament cu caracter militar, cum este ordinul a cărui anulare se cere.
Prin sentinţa civilă nr. 37/CA din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins excepţiile privind necompetenţa materială şi a inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantului F.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi ministrul de interne.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa;
Procedura în materia contenciosului administrativ este supusă unor reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun, tocmai pentru a garanta legalitatea în activitatea organelor administraţiei publice şi protecţia drepturilor omului.
Norma prevăzută în art. 6 din Legea nr. 29/1990, reprezintă o soluţie de excepţie, prevăzând competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului. Aşa fiind, instanţa, respectiv Curtea de Apel Constanţa, a fost legal sesizată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990;
Potrivit acestui text, cel care se consideră vătămat, este obligat să se adreseze organului emitent, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul contestat.
Cum, în cauza de faţă, reclamantului nu i-a fost comunicat actul administrativ, termenul de formulare a acţiunii se socoteşte de la data luării la cunoştinţă a acestuia, şi nu de la alt moment.
Însă, aşa cum recunoaşte şi acesta, de existenţa actului contestat a luat cunoştinţă în data de 7 iunie 2002.
La data de 10 iunie 2002, a formulat memoriu, ce echivalează cu o plângere prealabilă, către Comandamentul Naţional al Jandarmeriei.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune;
Potrivit art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, sesizarea instanţei competente nu se va putea face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Însă, sesizarea instanţei s-a făcut la data de 20 octombrie 2003, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a formulat recurs, reclamantul F.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cuprinsul recursului formulat se arată că, deşi instanţa de fond a constatat că ordinul de trecere în rezervă nu a fost comunicat recurentului, a considerat că termenul de recurs se socoteşte de la data luării la cunoştinţă, şi nu de la alt moment. În cauză, s-a apreciat că momentul luării la cunoştinţă a fost cel în care reclamantul a semnat fişa de lichidare.
Recurentul consideră că actul administrativ atacat nu i-a fost niciodată comunicat, iar memoriile pe care le-a adresat unor structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu pot fi apreciate ca fiind contestaţii formulate împotriva acestui ordin.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, în toate cazurile, introducerea cererii în instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Din lucrările dosarului rezultă că recurentul a luat cunoştinţă de ordinul de trecere în rezervă, cu mai mult de un an înaintea introducerii acţiunii la instanţă.
Astfel, într-o cerere adresată la 10 iunie 2002, Comandamentului Jandarmeriei Române, cel în cauză menţionează că este „în rezervă la data de 31 mai 2002".
De asemenea, la dosar se găseşte copia răspunsului nr. 113643 din 21 octombrie 2003, prin care Comandamentul Naţional al Jandarmeriei îi comunică reclamantului, răspunsul la memoriul adresat acestei autorităţi, la 30 septembrie 2003, cu referire la hotărârea Consiliului de judecată al C.J.T. Constanţa. În cuprinsul adresei de răspuns se menţionează:
„În data de 15 mai 2002 aţi adresat domnului ministru al administraţiei şi internelor, raportul cu nr. 328026 din 15 mai 2002, prin care contestaţi hotărârea Consiliului de judecată al C.J.T. Constanţa din data de 13 mai 2002 (...)".
Cum recurentul s-a adresat instanţei de judecată, la data de 20 octombrie 2003, acţiunea formulată este tardivă, fiind depăşit termenul de decădere de un an menţionat la alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.C. împotriva sentinţei civile nr. 37/CA din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5804/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 5809/2005. Contencios. Anulare Ordin A.N.V.... → |
|---|
