ICCJ. Decizia nr. 5831/2005. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5831/2005
Dosar nr. 1685/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2973 din 11 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 252/CA/PI din 29 martie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii şi în temeiul art. 318 C. proc. civ., Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare a formulat contestaţie în anulare şi a solicitat anularea deciziei atacate, motivând că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale şi că pronunţarea hotărârii s-a făcut cu omiterea cercetării motivelor de recurs.
În primul motiv al contestaţiei, s-a susţinut că instanţa de recurs a constatat eronat calitatea procesuală a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, reţinând că intimatul M.M. avea la data sancţionării, funcţia de şef patrulă I la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi din cadrul acestui inspectorat, dar fără a se avea în vedere că la data comiterii abaterii, intimatul-reclamant era cadru al Inspectoratului Transporturi Cluj, în structura căruia a funcţionat până la 1 iulie 2003 şi Serviciul Transporturi Satu Mare.
Contestatorul a arătat că şi soluţia dată de instanţa de recurs, excepţiei de tardivitate a aplicării sancţiunii, este rezultatul unei erori materiale, pentru că s-a considerat finalizată cercetarea prealabilă la data întocmirii raportului de cercetare prealabilă şi că nu a fost suspendată prescripţia termenului de aplicare a sancţiunii, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, după împlinirea termenului legal de emitere a deciziei de sancţionare. Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi ale Ordinului nr. 350/2002, emis de ministrul de interne, potrivit cărora consiliul de disciplină propune măsurile de sancţionare, dar pentru aplicarea sancţiunii este competent Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sub acelaşi aspect, contestatorul a învederat că instanţa de recurs nu a analizat argumentele referitoare la excepţia tardivităţii şi nu a expus motivele pentru care a respins apărările invocate, cu privire la natura termenului de prescripţie de 1 an şi la faptul că aplicarea sancţiunii nu era posibilă, anterior confirmării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată prin rezoluţia din 23 octombrie 2003.
În ultimul motiv al contestaţiei, s-a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat critica adusă hotărârii pronunţată de prima instanţă, cu privire la aplicarea regulilor procedurale cuprinse în Ordinul nr. 350/2002, potrivit cărora competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva sancţiunii disciplinare aparţine şefului ierarhic superior.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va respinge prezenta contestaţie în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanţei de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de casare.
Primele două motive invocate în prezenta contestaţie, cu privire la soluţia dată de instanţa de recurs, excepţiilor de tardivitate a aplicării sancţiunii disciplinare şi lipsa calităţii procesuale a contestatorului nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., întrucât nu se referă la greşeli materiale săvârşite de instanţa de recurs şi care să fi fost determinante în pronunţarea soluţiei contestate.
Interpretarea dată de instanţa de recurs, dispoziţiilor legale incidente în cauză, cu privire la calculul şi natura juridică a termenului de aplicare a sancţiunii disciplinare, la cauzele de întrerupere a prescripţiei acestui termen şi la calitatea procesuală a contestatorului, nu constituie greşeli materiale, care să justifice retractarea unei hotărâri irevocabile pe calea contestaţiei în anulare.
Pentru aceleaşi considerente, va fi respinsă şi susţinerea contestatorului, că Decizia atacată nu cuprinde considerentele pentru care au fost respinse argumentele şi apărările sale referitoare la cele două excepţii. Instanţa de recurs a cercetat motivele de casare invocate în recursul contestatorului şi soluţia pronunţată a fost motivată în fapt şi în drept, în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut neîntemeiat şi că instanţa de recurs a omis să examineze critica sa referitoare la modul de soluţionare a contestaţiei împotriva sancţiunii disciplinare. Din verificarea motivelor de recurs declarate de contestator, rezultă că instanţa de recurs a fost învestită să se pronunţe numai cu privire la conţinutul actului prin care se soluţionează contestaţia, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi nu în ceea ce priveşte competenţa exclusivă a şefului ierarhic superior de a întocmi acest act.
Cum această critică nu a constituit un motiv de recurs în sensul dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., nu se poate reţine omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa.
În consecinţă, în cauză, nu se constată existenţa unuia din cazurile prevăzute expres şi limitativ în art. 318 C. proc. civ., pentru calea extraordinară de atac, motiv pentru care va fi respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatorul va fi obligat să plătească intimatului M.M., cheltuieli de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând cheltuieli de transport pentru termenul la care s-a judecat contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare împotriva deciziei nr. 2973 din 11 mai 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata a 300 RON, către intimatul M.M., reprezentând cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5830/2005. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5842/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
