ICCJ. Decizia nr. 5913/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 6228/2005, la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A. SRL Sibiu, a solicitat pe calea ordonanței președințiale, suspendarea provizorie a executării caietului de sarcini emis de O.M.F.M. București, în vederea organizării în data de 8 septembrie 2005, a selecției de oferte pentru societățile comerciale autorizate, conform legii, să întocmească cereri și dosare de viză pentru lucrătorii selecționați în baza acordului dintre România și Spania, precum și de reprezentare a acestora, în acest sens, în fața autorităților competente, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul litigiului de fond, deschis în temeiul legii contenciosului administrativ.
în motivarea cererii, reclamanta arată că prin caietul de sarcini, pârâtul a stabilit în mod nelegal și abuziv, că nu poate participa la selecția de oferte, întrucât desfășoară activități de recrutare și plasare a forței de muncă, creându-i, astfel, pericolul producerii unei pagube majore în patrimoniul societății, prin suspendarea contractelor și oprirea activității.
A precizat reclamanta că, separat, a depus cerere de suspendare a actului atacat, iar până la judecarea acestei cereri, se impune pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării acestui act.
Prin sentința civilă nr. 211 din 6 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea de ordonanță președințială și a suspendat executarea caietului de sarcini emis de pârâtă, în vederea organizării în data de 8 septembrie 2005, a selecției de oferte, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în dosarul nr. 6222/2005, conform prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca întemeiată, cererea de suspendare formulată pe calea ordonanței președințiale, fiind îndeplinite cerințele art. 581 C. proc. civ., existând pentru reclamantă, pericolul producerii unei pagube iminente, prin oprirea transportului de persoane pe ruta România - Spania.
împotriva sentinței, a declarat recurs, O.M.F.M. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a ridicat în primul rând excepția necompetenței teritoriale a Curți de Apel Alba Iulia, în condițiile în care pârâta are sediul în București, în raport cu prevederile art. 5 C. proc. civ. și ale Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Arată că prin hotărârea dată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cererea judecându-se în lipsa părților, după ce în prealabil în aceeași zi a judecării fondului s-a primit prin fax, o citație pentru judecarea cererii de suspendare la termenul de 9 septembrie 2005.
Pe fondul cauzei se critică soluția, prin aceea că nu sunt întrunite cerințele art. 581 C. proc. civ., referitoare la ordonanța președințială, deoarece contestatoarea nu îndeplinește condițiile legale pentru a efectua activități de formulare de vize pentru lucrătorii selectați în baza Acordului dintre România și Spania, pentru reglementarea și organizarea circulației forței de muncă dintre cele două state și prin urmare, nu se creează acestei societăți comerciale, nici un prejudiciu.
în continuare, criticile formulate se raportează la fondul cauzei, și nu la condițiile specifice ordonanței președințiale.
Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, excepția privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului, potrivit art. 581 C. proc. civ., față de reglementarea prevăzută în acest sens, de art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Examinând cauza, mai întâi sub aspectul celor trei excepții ridicate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, se constată următoarele:
Critica privind necompetența teritorială a Curții de Apel Alba Iulia, în soluționarea cauzei, este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competența este alternativă, reclamanta putând introduce acțiunea și la instanța de la domiciliul său, legea creându-i acesteia o favoare, pentru o mai bună ocrotire a intereselor sale.
Nu s-au încălcat nici formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cauza fiind soluționată în lipsa părților, fapt ce este permis de textul de lege - art. 581 alin. (3) C. proc. civ.
în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială, pentru suspendarea executării unui act administrativ, este, însă, de observat că în materia contenciosului administrativ, suspendarea actului administrativ nu poate fi solicitată pe cale de ordonanță președințială, în această materie existând dispoziții cu caracter derogatoriu cuprinse în Legea nr. 554/2004.
Existența unei reglementări derogatorii, consacrată prin art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obligă partea interesată, să urmeze procedura reglementată prin acest act normativ, și nu procedura prevăzută de normele dreptului comun, conținute în Codul de procedură civilă.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004, prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.
Art. 15 alin. (1), permite ca cererea de suspendare să poată fi formulată și printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Este cert că instanța de fond a ignorat toate aceste dispoziții legale, astfel că, admițând cererea de ordonanță președințială, a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea esențială a legii.
Recursul declarat de pârâtă a fost, astfel, admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința civilă atacată a fost casată și pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5918/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5914/2005. Contencios → |
|---|
