ICCJ. Decizia nr. 5919/2005. Contencios

La data de 5 august 2005, A.J.O.F.M. Gorj a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 192 din 2 martie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 949 din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea înaltei Curții de Casație și Justiție, reținând ca temei al cererii de revizuire, art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, se constată că în raport cu motivarea, în fapt și în drept, a cererii de revizuire, în cauză, competența aparține Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de revizuire, motivul invocat expres de revizuientă, pentru exercitarea acestei căi de atac, este cel prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, ulterior pronunțării deciziei atacate, au fost descoperite înscrisuri doveditoare neprezentate de partea potrivnică, în speță decizia nr. 226 din 2 februarie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, despre care revizuienta susține că nu avea cunoștință.

Or, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere", dispoziții legale față de care, în cauză, se constată întemeiată excepția de necompetență a înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la judecarea cererii de revizuire.

Cum instanța care a pronunțat decizia nr. 192 din 2 martie 2005, a cărei revizuire se cere, este Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost trimisă cauza, aceleiași instanțe, spre competentă soluționare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5919/2005. Contencios